News Flash:

Daniela Crudu a fost bătută de iubit. A chemat poliția și a ajuns la spital

10 Februarie 2020
4406 Vizualizari | 0 Comentarii

Daniela Crudu a sunat la 112, duminică la 5:30 dimineaţa, pentru a reclama că iubitul ei o bate. Aceasta a fost dusă la spital pentru îngrijiri după ce polițiștii au ajuns la fața locului.

Potrivit unor surse medicale, Daniela Crudu a ajuns la spital cu un traumatism cranio-facial minor, entorsă de gleznă și o fractură minimă de piramidă nazală. 

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe i-au acordat toate îngrijirile medicale necesare. După o serie de investigații, Daniela Crudu a fost eliberată din spital.  

„La data de 09 februarie a.c., în jurul orei 5:30, Secţia 25 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie, de 30 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de iubitul ei. Poliţistii sosiţi la faţa locului, au luat legătura cu persoana vătămată care şi-a rezervat dreptul de a depune plângere la acel moment”, informează Poliţia Capitalei.

Agresiunea s-a petrecut în locuința surorii Danielei, în zona Prelungirea Ghencea. 

Daniela Crudu a fost audiată și a decis să nu formuleze plângere. Are însă 90 de zile la dispoziție să se răzgândească. 

După externare, Daniela a completat un formular de risc, în baza căruia poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu.

Bărbatul nu are voie să se apropie de Daniela Crudu la o distanță mai mică de 200 de metri. 

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi continuă cercetările pentru infracţiunile loviri şi alte violenţe.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1075 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025969 (s)