Daniela Elena Mănăilă, primărița comunei Tureni a fost aleasă ca membru al Congresului Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei.

O funcție importantă pentru că zona noastră dar și România își poate face mai bine vocea auzită în cadrul U.E.

Alături de primărița de la Tureni vor mai reprezenta țara noastră primarii din Făcăieni- Nuți Roșu, comuna Tamași – Donțu Veronica, comuna Semlac- Stoian Letiția .

Întâlnirile la forul European vor fi periodice, Daniela Mănăilă face parte din comisia de monitorizare (Comisia pentru onorarea obligatiilor și angajamentelor, de către statele membre, ale Cartei Europene a autonomiei locale) – fiind responsabilă de monitorizarea aplicării Cartei europene a autonomiei locale și a Protocolului sau suplimentar privind dreptul de a participa la problemele autorităților locale de către statele membre ale Consiliului Europei care au ratificat aceste instrumente juridice.

Comisia organizează vizite de monitorizare și elaborează rapoarte și recomandări privind starea democrației locale și regionale în statele membre în cauză și examinează, de asemenea, aspecte specifice legate de democrația locală și regională. Prin dialogul politic post-monitorizare, această Comisie asigură urmărirea recomandărilor sale către statele membre. 

coral