Directorul Aeroportului Cluj a anunţat că nu îşi va da demisia, aşa cum i-a solicitat premierul Ludovic Orban, considerând că instituţia a gestionat corect astăzi plecarea a 1.800 de români la muncă în Germania.

Directorul Aeroportului din Cluj Napoca, David Ciceo, a pus la dispoziţia ZIUA de CLUJ imagini filmate astăzi în interiorul terminalului şi a declarat că procedurile de distanţare socială au respectat prevederile ordonanţelor militare, iar oamenii nu au nicio vină, mulţi dintre ei nici nu ştiau exact unde vor ajunge şi nici nu mai zburaseră până atunci cu avionul.

David Ciceo a explicat că aeroportul a acționat corect și nu are nicio vină în felul cum a gestionat situația de astăzi, când aproape 2.000 de români, care urmau să plece la muncă în Germania, s-au înghesuit la intrarea în terminal.

"Pot să vă spun că aeroportul a acționat corect, nu are nicio vină în această situație și o să reușim să prezentăm aceste aspecte. În cursul zilei de astăzi au fost 12 zboruri. Ultimul va pleca la 21.50 din Cluj spre Germania, cu muncitori care pleacă la muncă. Aceste zboruri erau programate să fie de la prânz la ora 22.

Din păcate, organizatorii, care nu știm cine sunt și e un mare semn de întrebare, dimineață, începând cu ora 7, au lăsat aproximativ 1.800 de pasageri în parcarea aeroportului. Mulți nu aveau bilete de avion. Nici măcar nu cunoșteau destinația. Autocare, microbuze, care au venit din Botoșani, Dolj, din toată țara, i-au lăsat în parcarea aeroportului. Majoritatea nu aveau bilete de avion și nu cunoșteau destinația. S-au prezentat niște liste și foarte puțini din cei 1.800 cunoșteau exact orașul în care mergeau. Ei știau doar că merg în Germania la muncă.7

Noi, cu o lună în urmă, am gestionat 8000-9000 de pasageri în fiecare zi. Parcarea nu este administrată de Aeroportul din Cluj, ci de Consiliul Județean Cluj, printr-o firmă privată", a spus David Ciceo la Antena 3.

Reamintim că Ludovic Orban a solicitat astăzi autorităţilor din Cluj să folosească toate pârghiile pentru a-l trage la răspundere pe directorului Aeroportului Cluj, după ce mii de persoane s-au expus infectării cu coronavirus înghesiundu-se să prindă cele 12 chartere cu muncitori români care au decolat astăzi spre Germania.

„Poate închideți aeroportul Cluj, după ce am văzut azi. Este inadmisibil. Au fost două tentative de schimbare a acestui manager (David Ciceo – n.red.). Trebuie demarată o anchetă. E inadmisibil ce s-a petrecut acolo, să folosim toate pârghiile pentru a-l trege la răspundere pe managerul aeroportului. Nu a luat măsuri pentru distanțarea socială, pentru asigurarea. I-am cerut prefectului să ia măsuri pentru a-l trage la răspundere. Dacă mai sunt astfel de curse, ele să fie notificate din timp”, a declarat Ludovic Orban.

coral