Vlăduța Lupău este pe „val” în industria muzicală din România. Cântăreața, care se află în topuri cu melodiile sale, este una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului. Însă, tu știi ce studii are Vlăduța Lupău? Câți lei câștigă la o nuntă, pentru trei ore de cântat.

De puține ori s-a vorbit despre studiile pe care Vlăduța Lupău le are. Cu un talent natural și o voce lină, artista, însă, la bază are cu totul altă profesie. În familie ei, mama sa este medic veterinar, iar tatăl, inginer zootehnist. Iar cum „tradiția” merge din famile în familie, în multe dintre cazuri, Vlăduța este și ea… medic veterinar! Cântăreața a urmat cursurile Facultății de Medicină Veterinară. Într-un interviu pentru cluju.ro, artista a mărturisit acest lucru.

„Am ales această facultate, deoarece este tradiție de familie. Mama este medic veterinar, iar tata inginer zootehnist. Dar, bineînţeles, şi pentru dragostea faţă de animale. Îmi place tare mult, motiv pentru care urmez studiile doctorale din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. A fost greu în ultimii ani de facultate. Efectiv eram pe drum şi la școală. Într-adevăr, aş minți să spun că nu am mai lipsit uneori de la facultate, dar întotdeauna am recuperat în avans sau după, toate laboratoarele pierdute. A fost greu din cauza oboselii, dar a fost fain! Iar azi, mă mândresc cu faptul că sunt medic veterinar”, a mărturisit Vlăduța Lupău.

Ce tarif are Vlăduța Lupău? Câți lei câștigă la o nuntă, pentru 3 ore de cântat

Vlăduța Lupău, artista în vârstă de 28 de ani, este o tânără care și-a câștigat publicul prin talentul ei natural! Mulți ascultători și admiratori de-ai artistei își doresc ca aceasta să cânte la evenimentele lor, însă, pentru a o aduce pe Vlăduța Lupău printre ei, aceștia trebuie să bage mâna adânc în buzunar.

Atunci când vine vorba despre cântat, Vlăduța Lupău ar avea pretenții destul de mari. Astfel că, artista cere în jur de 4500 de euro pentru trei ore de cântat la o nuntă. Raportat la cursul valutar actual, ar însemna suma de 22,251 lei.

Încă de mică, Vlăduța Lupău a fost fascinată de lumea muzicii, lucru pe care l-a declarat și ea în cadrul unui interviu:

”Împrejurările care m-au făcut să aleg acest fain drum au fost date de soartă. De ce zic asta?! Pentru că părinții mei lucrau de zori şi de asta m-au dat la Clubul Copiilor din orașul meu natal, Şimleu Silvaniei; ca să petrec timpul cu copii făcând diferite activități.

Acolo, spre marele meu noroc , am „bătut’ la o uşă unde scria „Folclor’. Păşind acel prag, am întâlnit omul care stă la baza a tot ceea ce înseamnă azi „Vlăduța Lupău’. Am întâlnit-o pe doamna profesor Cornelia Neaga, căreia îi mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce azi însemn ca artist”.

coral