News Flash:

Dealer auto din Cluj, primul din Europa care accepta plata în criptomonede

20 Octombrie 2021
378 Vizualizari | 0 Comentarii
Autoworld Cluj accepta plata in crypto

Autoworld, unul dintre cei mai mari dealeri auto din România, este prima reprezentanță auto din Europa care acceptă ca metodă de plată criptomoneda românească eGold. Prima tranzacție a fost deja realizată. Vorbim despre un autoturism Porsche Cayenne Coupe, care a fost vândut, unui client român, cu încasare parțială a peste 100 eGold. 

Tranzacțiile cu criptomonede sunt posibile la Autoworld din luna octombrie 2021. Acestea sunt efectuate prin intermediul NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România. Iar procesul de plată este echivalentul unei achiziții cash, doar că diferă modalitatea de plată. 

Autoworld acceptă plata cu eGold (EGLD) și bitcoin (BTC). Pentru a evita spălarea de bani, în procesul achiziției unui autoturism, va avea loc un proces de verificare numit KYC (Know Your Customer), această etapă fiind obligatorie pentru a respecta legislația europeană. De asemenea, plata cu criptomonede poate fi realizată doar de cetățenii din Uniunea Europeană.

„Din data de 8 octombrie 2021, Autoworld a devenit primul dealer auto din Europa care acceptă plata mașinilor, parțial sau în totalitate, în criptomoneda EGLD. Am decis să acceptăm criptomonedele ca mijloc de plată pentru a face un pas în viitor. Practic, am urmărit acest trend în context global.”, au precizat reprezentanții companiei clujene. 

Poate fi cumpărată absolut orice mașină de la Autoworld cu criptomonede, spun ei. Atât mașinile noi, cât și cele rulate și, chiar mai mult, se pot achiziționa și mașini aduse pe comandă, după cerințele clientului. 

„Primul pas pe care trebuie să îl facă un client este să ne contacteze, la unul dintre sediile Autoworld Audi, Volkswagen, Volvo, pentru autoturisme noi sau la Das Weltauto și Carcloud, pentru autoturisme rulate. Consilierii de vânzări Autoworld îl vor îndruma pe tot parcursul tranzacției. Discuțiile pentru achiziționarea autoturismelor cu EGLD se pot face la sediile noastre sau online”, spun cei de la Autoworld.

Autoworld, companie românească înființată în anul 1991, cu sediul la Cluj-Napoca, este dealer autorizat Audi, Volkswagen, Volkswagen Autovehicule Comerciale, Volvo, Das WeltAuto, Carcloud și în curând o nouă marcă.

„Cu 30 de ani de existență și venituri anuale de 70 de milioane de dolari, Autoworld ocupă poziția de lider pe piața locală de import pentru mărcile pe care le reprezintă. Motto-ul companiei, „From motion to e-motion”, se regăsește și în motivația echipei de service, a cărei principală preocupare este grija față de nevoile clienților ”, spun reprezentanții companiei. 

Blockchain-ul Elrond, cel care a lansat moneda digital EGLD (eGold) a fost dezvoltat în România, de compania sibiană Elrond Network. În septembrie 2021 a depășit pragul unei capitalizări de 5 miliarde de dolari, în timp ce prețul unei monede eGold este de circa 245 de dolari americani (la momentul publicării acestui material).

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2021_10_20_at_07.29_.37_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0693 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018165 (s)