În septembrie, City avea datorii exigibile de 173.486.500,75 lei

Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind retragerea autorizației de funcționare a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance — S.A., constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată, azi, în Monitorul Oficial.

Ca urmare a nerealizării măsurilor stabilite în planul de finanțare pe termen scurt și în planul de redresare, cerințele de capital minim (MCR) și de solvabilitate (SCR) nu au fost restabilite, în fapt situația financiară a Societății este una deteriorată semnificativ dată fiind valoarea negativă a fondurilor proprii deținute de aceasta, se arată în decizia ASF. Prin Adresa nr. 23.776/13.09.2021, prin administratorul temporar, Societatea a transmis autorității, pentru data de referință 13.09.2021, cuantumul datoriilor exigibile în valoare de 173.486.500,75 lei, precum și lichiditățile existente în conturile societății în sumă de 42.147.444,15 lei (din care cash-colateral aferent polițelor de garanții în valoare de 16.940.937 lei). Totodată, societatea a indicat și faptul că sumele poprite în conturi erau în cuantum de 9.697.458 lei și 1.440.079 euro. Astfel, rezultă faptul că la data de 13.09.2021 Societatea nu asigură cu disponibilități financiare plata obligațiilor certe, lichide și exigibile, astfel încât interesele asiguraților și ale celorlalți creditori ai Societății sunt grav afectate, potrivit ASF.

În stabilirea atragerii răspunderii contravenționale a Societății și în stabilirea cuantumului sancțiunii cu amendă și a sancțiunii complementare, în raport cu criteriile de individualizare stabilite la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, s-a ținut cont de următoarele aspecte prezentate în cele ce urmează:

“Gravitatea faptei este generată de faptul că au fost eliminate din rezerva de daune avizate dosare de daună într-un mod nejustificat, astfel valoarea obligațiilor față de asigurați a fost denaturată. Din punctul de vedere al profiturilor realizate sau al pierderilor evitate a rezultat o încadrare într-un risc ridicat, indicatorii Societății fiind grav afectați, astfel încât Societatea nu mai respectă cerințele prevăzute la art. 72 alin. (1) și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, conform cărora societățile au obligația să dețină fonduri proprii eligibile pentru a acoperi SCR, precum și fonduri proprii eligibile pentru a acoperi MCR, fapt de natură să afecteze interesele asiguraților. Deficiențele constatate privind nedeținerea de fonduri proprii eligibile să acopere atât cerința de capital de solvabilitate (SCR), cât și cerința minimă de capital (MCR) alături de riscul de lichiditate extrem de ridicat identificat au implicații directe asupra tuturor obligațiilor rezultate din activitatea de asigurare, iar coroborat cu faptul că Societatea deține cea mai ridicată cotă de piață pe segmentul asigurărilor RCA rezultă un impact semnificativ asupra persoanelor prejudiciate, prin afectarea drepturilor și intereselor acestora, putând conduce la apariția unui potențial risc sistemic, fapt susținut și de creșterea constantă a cotei de piață a Societății în ultimii doi ani (39,03% la data 31.12.2019, 43,49% la 31.12.2020, respectiv 46,34% la data de 30.06.2021).”

ASF a avut in vedere si încălcările săvârșite anterior și faptul că societatea se află în imposibilitatea de a-și onora obligațiile exigibile, fiind grav afectate interesele creditorilor, implicit ale asiguraților/păgubiților.

Potrivit deciziei, ASF a constatat opt contravenții la City Insurance.

Prima faptă contravențională reținută în sarcina Societății este că, la data de 31.03.2021, Societatea nu a constituit rezerve tehnice suficiente pentru a acoperi toate obligațiile care îi revin față de contractanți și de beneficiarii contractelor, iar în proiecția fluxurilor de trezorerie utilizată la calcularea celei mai bune estimări nu a ținut cont de toate fluxurile de intrare și de ieșire necesare acoperirii obligațiilor pe toată durata de viață a acestora, astfel calcularea celei mai bune estimări nu s-a realizat pe baza unor informații de actualitate și pe baza unor ipoteze realiste, fiind încălcate astfel prevederile art. 53 alin. (1) și art. 54 alin. (3) și (4) din Legea nr. 237/2015.

A doua faptă contravențională reținută în sarcina Societății este aceea că aceasta nu deține o politică privind acordarea de împrumuturi, nu dispune de o metodologie internă care să îi permită evaluarea riscului de credit al expunerilor și nici nu a făcut dovada existenței unor analize privind bonitatea debitorilor înainte de luarea deciziilor de acordare a creditelor, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 pct. 1 lit. a)—d) din Regulamentul delegat (UE) nr. 2015/35.

A treia faptă contravențională reținută în sarcina Societății este aceea că, la evaluarea elementului de activ constând în împrumuturi și ipoteci, activ înregistrat în bilanțul Sovabilitate II la data de 31.03.2021, Societatea nu a respectat prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 coroborat cu prevederile secțiunii 5, orientarea 29 pct. 1.68 și Orientarea 30 pct. 1.69 din anexa nr. 1 ghidul EIOPA-BoS-14/253 RO la Norma A.S.F. nr. 35/2015 privind cerințele calitative stabilite de către Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale și cu prevederile art. 9 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35.

A patra faptă contravențională reținută în sarcina Societății este aceea că aceasta a înregistrat în bilanțul Solvabilitate II sume recuperabile din reasigurare în afara condițiilor din contractele de reasigurare, fiind încălcate prevederile art. 56 alin. (1) lit. d) ultima teză, coroborate cu prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 și cu prevederile art. 41 pct. 3 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35.

A cincea faptă contravențională săvârșită de către Societate este că la data controlului Societatea nu respectă cerințele prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 237/2015, conform cărora pentru obținerea autorizației de funcționare societățile îndeplinesc următoarele condiții: lit. g) „pentru clasa 10 prevăzută în anexa nr. 1 secțiunea A, exclusiv răspunderea transportatorului, asigurătorii prezintă numele și adresa reprezentantului de despăgubiri pe care au obligația de a-l desemna pe teritoriul celorlalte state membre și al altor state față de care România are această obligație”.

A șasea faptă contravențională reținută în sarcina Societății este aceea că la data de 31.03.2021 Societatea nu a constituit și nu a menținut rezerva de daune avizate în conformitate cu cadrul legal aplicabil, fiind încălcate astfel prevederile art. 2 și art. 5 alin. (1)—alin. (7) din Norma A.S.F. nr. 38/2015 privind rezervele tehnice constituite pentru activitatea de asigurare, modul de calcul al acestora în scopul întocmirii situațiilor financiare anuale și registrul special de evidență a activelor care le acopera.

A șaptea faptă contravențională reținută în sarcina Societății este aceea că aceasta a achitat cu întârziere despăgubirile datorate persoanelor prejudiciate, fiind astfel încălcate prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, denumită în continuare Legea nr. 132/2017.

A opta faptă contravențională reținută în sarcina Societății este aceea că aceasta nu a achitat penalități de întârziere, fiind astfel încălcate prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017

Pe 17 septembrie, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

Procurorii au ridicat documente de la City Insurance, într-un dosar penal pentru delapidare, bancrută frauduloasă, spălare de bani, fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

City Insurance a prezentat extrase de cont false nu o dată, ci de două ori, ne-a declarat, în exclusivitate, Valentin Ionescu, directorul general al Direcției Asigurări – Reasigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Decizia ASF a venit după ce, în conturile City Insurance, nu a fost efectuată nicio plată aferentă contravalorii acțiunilor subscrise de către acționarul minoritar i3CP HOLDING BV, respectiv 150 de milioane euro, pentru a acoperi cerința minimă de capital (MCR). În iunie, Fondul de Garantare a Asiguraților a preluat conducerea City Insurance, pentru patru luni, după cum a decis Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care a dat amenzi usturătoare companiei și conducerii acesteia.

În perioada 2014 – 2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro. coral