Gigi Becali își freacă mâinile de bucurie după victoria obținută de naționala României în amicalul de la Ploiești, cu Belarus. Are și motive, așa că patronul FCSB a luat o decizie importantă. Ce a făcut după ultimul meci al României.

Gigi Becali, motivat după ultimul meci al naționalei României. Ce decizie a luat patronul FCSB

Gigi Becali a urmărit cu atenție amicalul susținut de România la Ploiești, cu Belarus, și a fost încântat de evoluțai jucătorilor de la FCSB. I-a atras însă atenția Valentin Crețu, fotbalist care a debutat în națională chiar în amicalul cu Belarus. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani i-a transmis patronului un mesaj subliminal, într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF. Crețu a precizat că e în ultimul act de contract, dar că și-ar dori să continue la FCSB.

„Eu mai am contract până la vară, dar mi-ar plăcea să continui. Îmi doresc să câștigăm titlul, Cupa, Supercupa, dar și să mai rămână la club mulți dintre actualii jucători, pentru că formăm un grup extraordinar. Deși, pe de altă parte, mi-ar plăcea ca unii să plece pentru că sunt foarte talentați.

Dacă va fi așa, atunci cu siguranță vor veni alți jucători, dar vom rămâne la fel de puternici, pentru că suntem foarte bine pregătiți”, a spus Valentin Crețu.

Nici prin gând nu-i trecea ce avea să se întâmple. Gigi Becali a recepționat mesajul și i-a transmis președintelui executiv al cluului, Valeriu Argăseală, să ia legătura cu jucătorul și să-i dea vestea cea mare. Aceea că semna un nou contract cu roș-albaștrii. Crețu va mai fi jucătorul celor de la FCSB până la 30 iunie 2023, deci încă doi ani și jumătate din acest moment, susține Fanatik.

Printre jucătorii convocați de selecționerul Mirel Rădoi pentru meciurile pe care naționala României le are programate în luna noiembrie se numără și patru de la FCSB.

*Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 72/0), David Lazar (Astra Giurgiu, 0/0), Valentin Cojocaru (FC Viitorul, 0/0);

*Fundași: Valentin Crețu (FCSB, 0/0), Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 1/0), Iulian Cristea (FCSB, 1/0), Mihai Bălașa (Universitatea Craiova, 8/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 11/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 21/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 17/0), Mario Camora (CFR Cluj, 1/0);

*Mijlocași: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 23/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 42/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Alexandru Albu (UTA Arad, 0/0), Denis Man (FCSB, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 3/0);
*Atacanți: George Pușcaș (Reading/Anglia, 19/7), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 15/2).

După amicalul cu Belarus (câștigat cu 5-3), „tricolorii” mai au de disputat două meciuri din Liga Națiunilor. Astfel, pe 15 noiembrie, ora 21:45, România va întâlni Norvegia (pe Arena Națională), iar pe 18 noiembrie, ora 21:45, va întâlni Irlanda de Nord, la Belfast. coral