News Flash:

Delir total la televiziunile rusești: Un război cu NATO va fi unul nuclear, nu o să ne pese câte țări distrugem, avem destule arme nucleare pentru toate la un loc

20 Mai 2022
395 Vizualizari | 0 Comentarii
Delir la televiziunile din Rusia

Un nou moment halucinant a avut loc la una dintre televiziunile publice ruse, un deputat al Dumei de Stat amenințând că un război cu NATO va fi unul nuclear și că Rusiei nu îi pasă câte țări va distruge în contextul discuțiilor de aderare a Finlandei și Suediei la Alianța Nord-Atlantică.

Deputatul Alexei Juravliov ameninta ca Rusia va distruge „28 sau 32” de tari

„Finlandezii și suedezii ar trebui de asemenea să înțeleagă lucruri simple, că vom intra în luptă directă cu ei doar în cazul în care suntem în război cu NATO, iar dacă e un război cu NATO acesta nu va fi cu, știți, drone, va fi nuclear”, afirmă Alexei Juravliov, deputat în camera inferioară a parlamentului rus, într-o emisiune a canalului TV Rossiya-1.

„Și nu o să ne pese câte țări distrugem, 28 sau 32. Ei ar trebui să înțeleagă acest lucru foarte bine. Avem destule [arme nucleare] pentru toate la un loc, avem cu ușurință suficiente pentru 32”, continuă el.

Juravliov, ales deputat pe listele partidului naționalist Rodina (Patria) spune apoi că Statele Unite reprezintă un caz aparte fiindcă au o populație de 300 de milioane de locuitori și că „teoretic, cineva ar putea supraviețui acolo” dar că „finlandezii sunt 5 milioane sau puțin mai mulți” și că aceștia nu au nicio șansă de a supraviețui.

„Așa că ei ar trebui să înțeleagă asta!”, urlă bărbatul.

El continuă afirmând că finlandezii ar trebui de asemenea să înțeleagă că sunt „bastarzi care au luptat de partea fasciștilor”, o referință la al Doilea Război Mondial. „Noi știm asta”, mai spune el, amintind apoi că Forțele Aeriene ale Finlandei au avut până recent svastica pe emblema ramurii militare.

„Noi înțelegem foarte bine cu cine avem de-a face”, concluzionează el, conform hotnews.ro

Televiziunile rusești vântură constant perspectiva unui război nuclear

Încă din prima săptămână ce a urmat declanșării „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie, după ce a devenit clar că ofensiva generală nu își va atinge rapid obiectivele și președintele Vladimir Putin a ordonat punerea în alertă maximă a forțelor de descurajare nucleară, televiziunile rusești au început să vorbească despre posibilitatea unui război nuclear.

De la întrebări precum „De ce avem nevoie de această lume, dacă în ea Rusia nu ar exista?”, tonul a devenit treptat din ce în ce mai agresiv pe măsură ce forțele trimise de Ministerul Apărării de la Moscova în Ucraina au eșuat în a cuceri Kievul și alte obiective trasate de comandamentul militar, suferind pe parcurs înfrângeri umilitoare.

Într-o altă emisiune difuzată la sfârșitul lunii aprilie a fost invocată nevoia de a „demilitariza NATO”, afirmându-se că totul se va sfârși cu un război nuclear.

„Totul se va sfârși cu un atac nuclear, pentru mine, este mai probabil decât alt rezultat. Acest lucru mă îngrozește, pe de o parte, dar, pe de altă parte, cu înțelegerea că este ceea ce este”, declara șefa canalului Russia Today, Margarita Simonian.

„Dar noi vom merge în rai, în timp ce ei vor crăpa pur și simplu”, a adăugat celebrul Vladimir Soloviov, considerat propagandistul preferat al președintelui Vladimir Putin.

Armele nucleare, folosite pentru „scufundarea” Insulelor Britanice

Într-o emisiune difuzată la începutul lunii mai, Dmitri Kiseliov, supranumitul „cel mai toxic propagandist al Kremlinului”, amenința că Marea Britanie va fi transformată într-un „deșert radioactiv” și că Insulele Britanice vor fi scufundate „pentru totdeauna” cu o singură rachetă Poseidon.

„Explozia acestei torpile termonucleare în dreptul coastei Marii Britanii va cauza un val tsunami gigantic de până la 500 de metri înălțime. Un astfel de baraj poartă de asemenea pe cont propriu doze extreme de radiații”, afirma acesta.

„După ce a trecut peste Insulele Britanice va transforma orice ar fi rămas din ele într-un deșert radioactiv, impropriu pentru o perioadă lungă de timp”, concluziona Kiseliov.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Video

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1596 (s) | 33 queries | Mysql time :0.058842 (s)