News Flash:

Denunţătorul şefului Unifarm, deputatul clujean Emanuel Ungureanu, susţine că acesta are şi complici

24 Iunie 2020
1573 Vizualizari | 0 Comentarii
ungureanu

Vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu, este martor în scandalul achiziţiilor Unifarm, dar în acelaşi timp este şi denunţătorul şefului Unifarm, Adrian Ionel.

Emanuel Ungureanu a declarat pentru Mediafax, după ce Adrian Ionel a fost pus sub acuzare pentru luare de mită, că măştile cumpărate de Unifarm erau non-medicale, fără certificat de conformitate, şi apoi ele erau vândute Ministerului Sănătăţii.

Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe Adrian Ionel de cinism şi a afirmat că acesta are şi complici.„Afirm public acum că e vorba şi despre alţi funcţionari din cadrul Unifarm care sunt complici la luare de mită, abuz în serviciu, fals în înscrisuri. Vorbim despre mai multe fapte”, a declarat deputatul USR. 

Potrivit lui Ungureanu, măştile neconforme au ajuns atât în spitale, cât şi la primarii de sector din capitală, au ajuns şi la DSP-uri, „au fost vândute şi poliţiştilor”.

„Adrian Ionel era doar capul unor reţele care aveau la capăt, atenţie, clanuri de tip interlop, şi o întreagă triada cu mafia chineză, cu multe”, a menţionat vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu.

Conform deputatului, măştile neconforme au fost cumpărate, plus alte echipamente, dintr-un împrumut din Trezorerie, iar Ministerul Sănătăţii a cumpărat practic echipamente de la Unifarm „de două ori”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1630 (s) | 33 queries | Mysql time :0.047678 (s)