News Flash:

Diana, mama care a mers patru ore pe jos ca să economisească 5 lei pentru bomboane pentru copii, și-a îndeplinit visul de Crăciun - FOTO

1 Ianuarie 2022
930 Vizualizari | 0 Comentarii
Diana Condurache

Cel mai mare vis al Dianei Condurache, tânăra de 23 de ani care a rămas văduvă cu doi copii, a devenit realitate chiar în prima zi de Crăciun. Diana, împreună cu Sofia, în vârstă de 2 ani, și Alberto, în vârstă de 6 ani, s-a mutat în noua casă după ce mai mulți oameni cu suflet mare au donat pentru visul lor.

Casa mamei eroine din Iași, Diana Condurache, a fost finalizată, anunță BZI.

Cel mai mare vis al ieșencei a început să prindă contur încă din luna iunie a acestui an, mulțumită unor oameni cu suflet mare. După ce Primăria comunei Ciortești i-a oferit Dianei terenul pentru casă, o echipă de constructori binevoitori s-a apucat de treabă pentru a o ridica.

Materialele au fost achiziționate din banii donați de oamenii cu suflet mare, însă nu au ajuns pentru a finaliza construcția, așadar căutările pentru alte sponsorizări au continuat. Datorită implicării unei asociații, a Primăriei și a Mitropoliei, care a donat lemnul pentru acoperiș, casa Dianei a fost finalizată și predată chiar în ajun de Crăciun. Cei mai fericiți au fost cei mici, Sofia și Alberto.

„Bună seara lui Ajun! Moș Crăciun există și l-am văzut astăzi la Diana Condurache în noua ei căsuță! Moșul suntem chiar noi, ea singură și-a început visul și a pus temelia unei case. Deși văduvă la 23 de ani, cu Albert și Sofia în grijă, m-a făcut să cred că, dacă ea poate visa, noi trebuie să fim lângă ea! Am scris scrisoare și Mitropoliei și au fost de acord să ne trimită lemnul pentru acoperiș, mulțumim IPS Teofan că existați pentru noi și cei în nevoie. Tabla a venit după un reportaj făcut de la oameni de bună credință. Toate acestea au fost puse în operă de băieți binevoitori. Primăria a oferit lotul căsuței și proiectul. Astăzi, Diana a semnat recepția la terminarea lucrărilor și a primit cheile spre un viitor mai bun”, a fost mesajul primarului comunei Ciortești, Alina Apostol.

Soțul Dianei a decedat în urma cu mai bine de un an

Diana, tânăra în vârstă de 23 de ani din comuna Ciortești, a rămas văduvă după ce soțul ei, în vârstă de 29 de ani, a murit la București pe terenul de fotbal. Diana stătea la socrii ei împreună cu cei doi copii mici, acolo unde au reușit cu greu să își construiască o cameră, însă și-a dorit mereu să aibă casa ei, care ulterior să le rămână copiilor. Nu a avut posibilitate să o construiască pe cont propriu, însă, datorită oamenilor cu suflet mare, Diana a primit în ajun de Crăciun casa mult visată.

Ca un omagiu pentru soțul ei, Diana a pășit pentru prima dată în noua casă, ținând la piept o fotografie cu chipul soțului. Reamintim faptul că soțul ei era plecat la București pentru a munci pe șantier și a trimite banii acasă. Într-o seară, după programul de la serviciu, soțul Dianei a plecat împreună cu prietenii să joace fotbal, însă a alunecat pe gazonul artificial al terenului și s-a lovit puternic la cap. După o comă de două săptămâni, acesta a încetat din viață la un spital din capitală, lăsând în urmă o familie cu doi copii. Imediat după moartea soțului, Diana a început să economisească fiecare ban pe care îl primea. 

Tânără mamă care a rămas văduvă cu doi copii a devenit cunoscută în întreaga ţară după ce a mers patru ore pe jos ca să economisească bani pentru a le lua copiilor bomboane.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_01_01_at_12.34_.31_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1324 (s) | 22 queries | Mysql time :0.040421 (s)