Mihai Moisescu, șeful DSP Cluj, a recunoscut că personalul instituției este depășit de situație din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, iar activitatea este aproape paralizat.

Mihai Moisescu, șeful DSP Cluj, a făcut joi declarații cu privire la situația epidemiologică din județul Cluj. Moisescu a vorbit despre probleme pe care le are DSP Cluj în relația cu bolnavii de COVID-19 și de nevoia unui număr mai mare de personal specializat.

„De astăzi (n.r. joi) am primit sprijinul a 15 medici școlari care au fost detașați la noi după ce școlile au trecut în scenariul 3. Am avut 360 de cazuri noi pe zi și asta este o cifră destul de mare. Avem  medicii DSP care fac anchete , avem voluntari, iar acum și 15 medici școlari. Totuși, cu toate astea numărul de cazuri ne-a copleșit. În ultimele trei zile am raportat 1.000 de cazuri noi de COVID-19 și cu toate forțele pe care le am nu putem ajunge la toți bolnavii. Noi trebuie să luăm legătura cu toți contacții pozitivi de la un caz pentru a verifica și pentru a descoperi alți posibili suspecți.  Oamenii trebuie să aibă răbdare pentru că încercăm să facem tot ce este omenește să îi contactăm. Avem trei telefoane care sunt  asaltate zilnic și nu putem să închidem unui bolnav pentru a discuta cu altul. Trebuie să le oferim oamenilor informațiile pe care le cer. ”, a declarat Mihai Moisescu.

coral