David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat în data de 17 septembrie 2019 la ședința de board a Airport Council International Europa, care s-a desfășurat la Tel Aviv. 

Pe parcursul întâlnirii au fost analizate principalele schimbări care pot surveni ca urmare a viitoarelor politici ale noii Comisii Europene. Este de așteptat ca problemele de protecția mediului și propunerile privind răspunsul la schimbările climatice să aibă influențe semnificative pentru aeroporturi. 

Deși sunt responsabile doar de aproximativ 2-5% din totalul emisiilor de carbon la nivel mondial, aeroporturile europene deja s-au angajat într-un program ambițios de reducere la zero a emisiilor de carbon până în anul 2050. 

Prioritățile ACI Europe în perioada următoare vor fi de asemenea și conectivitatea, lipsa capacității din punct de vedere al infrastructurii, tarifele aeroportuare și cooperarea cu ceilalți parteneri. 

În vederea realizării obiectivelor, ACI Europa va organiza întâlniri cu viitorul comisar european pentru transport, comisiile de specialitate din Parlamentul European și organismele specializate ale Comisiei Europene. 

coral