News Flash:

Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a participat la cea de-a 133-a reuniune a Boardului ACI Europe care a avut loc la Bruxelles   

20 Octombrie 2022
341 Vizualizari | 0 Comentarii
David Ciceo a participat la cea de a 133 a reuniune a Boardului ACI Europe care a avut loc la Bruxelles

În calitate de membru al consiliului de conducere al ACI Europe, domnul David Ciceo a participat la cea de-a 133-a ședință de Board ACI Europe, care a avut loc la Bruxelles în data de 19 octombrie 2022.  

Consiliul de conducere al ACI Europe reunește 26 de membri, iar aceștia desfășoară activități de elaborare a politicilor privind dezvoltarea și progresul industriei aviatice la nivel european, reprezentând interesele a peste 500 de aeroporturi membre.   

Agenda dezbaterilor care au avut loc în cadrul celei de-a 133-a ședințe a Board-ului ACI Europe, s-a concentrat asupra problemelor legate de efectele pandemiei asupra activității aeroporturilor și situația geopolitică existentă printr-o perspectivă mai amplă care a inclus aspectele legate de recuperarea traficului aerian, problemele cu criza de personal și perturbațiile operaționale care au fost înregistrate pe parcursul sezonului de vară al anului 2022. În cadrul dezbaterilor a fost evidențiat faptul că, gradul de recuperare a traficului de pasageri pentru aeroporturile europene este îngreunat de impactul situației geopolitice actuale (război,  politică energetică și inflație), iar efectele acesteia asupra activității aeroporturilor vor fi inevitabile în contextul unei recesiuni care se profilează. 

În ceea ce privește situația epidemiologică și condițiile de călătorie impuse pasagerilor, a fost dezbătută situația actuală care reflectă în acest moment un risc scăzut, însă este necesară prudență în contextul în care Uniunea Europeană va propune statelor un regim actualizat de recomandări de călătorie în cazul schimbării acestui scenariu.  

Având în vedere asumarea de către ACI Europe a angajamentului de a reduce la zero emisiile de carbon până cel târziu în 2050, în cadrul ședinței de board de la Bruxelles au fost discutate și aspecte privind sustenabilitatea în contextul riscurilor climatice existente, și a programului „Fit for 55” adoptat de către Comisia Europeană privind adaptarea legislației existente privind clima și energia iar pachetul face parte din Pactul ecologic european, care urmărește să pună UE ferm pe calea către neutralitatea climatică până în 2050. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a obținut certificarea Airport Carbon Acreditation, Nivel 1- Cartografiere, din partea ACI EUROPE la sfârșitul anului 2021, iar pe parcursul anului 2022 s-a alăturat aeroporturilor din Europa care au semnat în număr record „Declarația de la Toulouse”, întărind angajamentul industriei aviatice pentru un viitor în care emisiile de carbon vor fi reduse la zero.  

Printre alte puncte pe agenda discuțiilor s-au evidențiat dezbateri și planificări privind tarifele de aeroport și competiția dintre aeroporturi, precum și discuții pe tema implementării viitoare a Sistemului informatic de intrare/ieșire în spațiul Schengen (EES). 

David Ciceo a prezentat în cadrul ședinței de Board situația traficului din România și în particular creșterea importantă de trafic pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj care a depășit recent pragul de 2 milioane de pasageri în anul 2022 ca urmare a gestionării cu succes a activității în perioada crizei cauzate de epidemia COVID-19. În opinia sa, prin măsurile de reconvertire a personalului în perioada pandemiei și de susținere a partenerilor operaționali, Aeroportul Internațional Cluj a reușit să își păstreze personalul specializat evitând astfel problemele întâlnite de alte aeroporturi din Europa, în special în vara acestui an.    

ACI Europe reprezintă peste 500 de aeroporturi din aproximativ 50 de țări, iar membri acesteia sunt responsabili pentru  peste 90% din toate zborurile comerciale din Europa. Transportul aerian oferă 13,5 milioane de locuri de muncă și generează 886 de miliarde de euro pentru economia europeană (4,4% din PIB). În iunie 2019, membrii ACI Europe și-au asumat obligația de a atinge neutralitatea carbonului până în 2050. Sediul ACI Europe este la Bruxelles, de unde coordonează managementul și întreținerea industriei aeroportuare europene și menține legături strânse cu alte regiuni ACI din întreaga lume. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

david ciceo aeroport
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0981 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037319 (s)