Deja epoca covid e pe sfarsite. Si asta nu pentru ca nu mai exista risc de imbolnavire, nu pentru ca a trecut pandemia, nu pentru ca nu avem transmisie comunitara, ci doar pentru ca emotia primelor saptamani a trecut, iar stirile si mortii Covid nu mai pot tine primele pagini ale ziarelor. Nu mor destul de multi ca sa mai conteze.
Deja mortii de alte boli incep sa prinda glas si nu doar ei, grijile zilei de maine intr o economie nefunctionala incep sa se faca auzite. Pentru ca ceilalti bolnavi si au pierdut rabdarea si frica de Covid e depasita de raul de zi cu zi al trairilor, de agravarea patologiilor curente. Si deja devine greu de inteles de ce avem atatea spitale goale, in care nimeni nu lucreaza, sau o fac foarte putin, de ce acasa pacientii isi asteapta linistiti sau frustati randul la moarte. Si nu vorbim doar de pacientii cu cancer, la care lunile de asteptare nu sunt decat un AMR dramatic, in care dreptul la tratament este doar unul ipotetic , iar tic-tacul ii asurzeste si ii impiedica sa se bucure de ce a mai ramas, cu demnitate. Demnitatea mortii se pierde in lipsa demnitatii unei societati imbolnavite. Poate incurabil. Criza covid ar fi trebuit sa ne trezeasca, dar cu tristate constat ca n a facut o. Nu am schimbat nimic. Cresterea salariilor personalului medical inainte de pandemie nu a schimbat nimic, cei ce lucrau pe bani putini au continuat sa lucreze si pe bani multi, iar cei ce nu au facut o pe bani putini, nu o fac nici pe bani multi.
Da, s-a oprit exodul medicilor tineri. Cine a muncit in epoca precovid, lucreaza si acum, cine nu, se protejeaza si acum, oriunde s ar afla. 13 doctori si 11 pacienti, si un sistem ce nu te lasa sa lucrezi sau o directiune ce interpreteaza personal diversele legi sau recomandari doar pentru vor sa demonstreze ca pot sa ia decizii. Nu inteleg lupta pentru un spor de 2500 lei impozabil cand lucrezi 2 zile pe saptamana, sau ai doua saptamani lucrate si doua libere sau nu intri deloc la pacienti covid! Dar despre cei platiti fara de pacienti? Nu vorbim de doctori fara de arginti. Nici despre arginti fara de doctori? Chiar nu cred ca i firesc ca luni de zile sa nu se poata face gastroscopii, bronhoscopii, sa nu se poata opera decat urgente vitale, nu i firesc ca anatomopatologia ce nu prididea cu raspunsuri, sa nu aiba intrebari. Cand o testare covid in ziua unu , cu distantare corespunzatoare ar fi putut sa ne lase mai aproape de normalitate. Pe ce criterii vom fi facut programarile primelor zile de dupa? Si Da, chiar cred, ca toti pacientii au dreptul la viata, si nu vorbesc doar de ceilalti pacienti. Chiar si de cei cu Covid.
Caci nu-i de neglijat pacienta din terapie , negativata de saptamani care e tot in terapie covid (e drept izolata), nici alti pacienti covid negativati ce au nevoie inca de spitalizare si ingrijiri noncovid. Si asta e greu de explicat. E greu de dat solutii, cand sunt evidente. Acum avem alte angoase. Si nimeni nu a vorbit de personalul din Suceava unde atmosfera era sinistra si presiunea era enorma, nici de pamparsii purtati de doctori sau personal cand intrau in tura, pentru ca nimeni nu a facut niste circuite corespunzatoare si singura zona safe era o banca in curtea spitalului. Cei marunti si meschini au continuat sa fie marunti si meschini, preocupati doar de lucruri marunte. Si acum chiar am putut deosebi oamenii de Oameni. Lume multa Oameni putini nu mai e doar o vorba de duh. Am sustinut ca lumea nu va mai fi la fel, ca ne vom fi schimbat la un astfel de moment de cumpana. Cu tristate, chiar vad ca nu. Vom fi continuat sa ne traim nefericirile, ce se vor fi accentuat. Vocatia nefericirii, alimentata nu de lipsa bucuriilor noastre, ci de succesul celorlalti. Si uneori , chiar nu putem sa gandim, sa vedem ansamblul, caci vom fi continuat sa analizam microscopic evenimentele macroscopice. Si doar asa, vom trai personal dramatic nealiniatul favorabil al astrelor.
Si nu ne vom fi oprit o clipa sa realizam ca drama noastra individuala e doar un mod neadaptat de a vedea lucrurile. Si intr o zi pe care o consideram proasta si ravasitoare, un prieten m a obligat oarecum la analiza. Ce anume din toate nefericirile te impacteaza cel mai tare? Si demontand puzzulul unei tragedii poti constata ca unele lucruri chiar nu au greutatea pe care le o dam. Nu vorbesc acum de un eventual diagnostic incurabil, (desi si acela poate fi un punct de unde am putea incepe sa traim cu adevarat). Cum bogat nu e cel ce are mult , ci cel ce se multumeste cu putin, cum este cu cel fericit? Toate nefericirile sunt la fel. Fericirea poate fi diferita. Pentru unii cate un palat, pentru altii o masina noua, un telefon, o bicicleta, sau doar bani pentru autobuz. Sunt si unii pentru care o masa calda, sau o pereche de pantofi vechi, pentru altii poate doar picioare pentru a alerga desculti. Deci fericirea tine doar de trairile fiecaruia, in functie de ce are sau ce isi doresc cu adevarat de la Pestisorul de aur. Pentru cei mai multi, poate a sosit timpul sa invatam sa gasim fericirea int-un banal rasarit de soare, intr o cafea tihnita cu prietenii, intr o clipa de banalitate caci fara exagerare, am fi putut fi simplu doar morti.
Milena Man
