Polițiștii clujeni acționează zilnic pentru  menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pe raza întregului județ.

În cursul zilei de ieri, polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, 8 persoane pentru diverse infracțiuni, precum: furturi, tâlhării, infracțiuni la regimul rutier.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 10.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la un posibil furt dintr-un apartament din Dej.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au mobilizat și au reușit, în scurt timp, depistarea autoturismului cu care cei în cauză ar fi fugit de la fața locului. Astfel, pe strada Aurel Vlaicu, din Dej, a fost găsit autovehiculul și au fost identificați doi bărbați, de 36 și 48 de ani, din Târgu Mureș. În autoturism au fost găsite mai multe instrumente de spargere.

Conform probatoriului administrat, aceștia ar fi încercat să pătrundă într-un apartament în scopul sustragerii de bunuri, însă activitatea lor ar fi fost întreruptă de către un locatar.

În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei doi pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.

coral