Doi soți din Maramureș, vânzători ambulanți de produse tradiționale pe litoral, au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Deși rezultatul a fost confirmat la o clinică privată din Constanța, cei doi au plecat spre casă. După mai bine de 700 de km de condus neîntrerupt, mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident, aproape de Baia Mare. Când polițiștii au ajuns la locul accidentului, șoferul le-a strigat să stea departe, că sunt infectați cu noul coronavirus, potrivit vasiledale.ro.

Cei doi soți din Maramureș au vândut legume și fructe în cea mai mare piață din Constanța. Pe 25 iunie au decis să se testeze pentru că nu se simțeau foarte bine și au făcut testul Covid-19 la o clinică privată din Constanța. Pentru ca rezultatul a iesit pozitiv, li s-a spus sa plece acasa, în izolare la domiciliu. DSP Constanța efectuează o anchetă epidemiologică pentru a afla unde au locuit cei doi maramureșeni și de unde s-ar fi putut infecta.

„Pe data de 25 iunie două persoane s-au prezenta la o unitate medicală privată din Constanța care contra cost face teste PCR persoanelor care doresc lucrul acesta. Le-au fost luate probe. Acestea au fost trimise pentru a fi prelucrate la București, la privat. Rezultatul probelor a ieșit pozitiv pe data de 26 iunie. Persoanele respective înțeleg că au intrat în posesia rezultatelor tot pe data de 26 iunie și au plecat spre județul Maramureș.

Din punctul meu de vedere aici s-a greșit, având în vedere că laboratorul de la București care a făcut aceste probe și a văzut că rezultatul este pozitiv cred că avea obligația să anunțe imediat INSP -ul de două teste pozitive noi. Apoi unitatea medicală din Constanța care a primit buletinele și le-a înmânat persoanelor, nu știu exact, sau pe email, dar văzând că rezultatele sunt pozitive, eu cred că aveau datorita de a anunța autoritățile. Procedura este una simplă. Se sună la 112 și se raportează orice caz nou de coronavirus” a declarat prefectul de Constanța.

În dimineața zilei de 30 iunie, după mai bine de 700 de km de condus, mașina în care se aflau cei doi maramureșeni a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. 

„În această dimineață (n.red. 30 iunie), pe Drumul Național 18 s-a produs un accident rutier în care au fost implicați doi maramureșeni care se deplasau spre casă din județul Constanța. Nu au fost persoane rănite sau accidentate. Echipajele de poliție și cele medicale sosite la locul producerii accidentului au constatat că cele două persoane sunt infectate cu noul Coronavirus.

Acestea au fost confirmate ca fiind infectate cu COVID-19 la un laborator de pe raza județului Constanța, însă rezultatele analizelor nu au fost comunicate, conform metodologiei Institutului Național de Sănătate Publică și Direcției de Sănătate Publică Constanța. Cele două persoane au fost preluate de un echipaj medical și internate în secția de boli infecțioase a unei unități medicale. A fost anunțată conducerea Ministerului Afacerilor Interne, respectiv a Ministerului Sănătății cu privire la situația înregistrată. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică. Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de cercetări în cauză.”, a comunicat Poliția Maramureș.

coral