În cursul zilei de 24 mai anul curent, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Cluj au reținut doi tineri, de 18 și 19 ani, bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, faptă care a avut loc în municipiul Cluj-Napoca.
 

Investigațiile au fost derulate în urma unei sesizări prin care un bărbat în vârstă de 31 de ani a reclamat faptul că la data de 13 mai anul curent, în jurul orei 05.40, în urma unor discuţii în contradictoriu cu două persoane care se aflau în locuința sa, acestea l-ar fi agresat fizic, iar ulterior l-ar fi deposedat de un telefon mobil.

Activitățile investigativ-operative au condus la identificarea celor două persoane, stabilindu-se că sunt doi tineri de 18, respectiv 19 ani, din localitatea Florești.

La data de 24 mai anul curent polițiștii Biroului de Investigații Criminale Cluj au efectuat trei percheziții domiciliare, ocazie cu care a fost identificat telefonul mobil, prejudiciul cauzat fiind astfel recuperat.

Totodată, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate diverse bunuri de interes pentru cauză.  Față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă 24 de ore.

coral