Un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor a fost deschis de către procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla au, după ce un grup de 16 persoane a participat la o slujbă religioasă în Apahida, după care patru membri ai familiei unuia dintre credincioşi au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.  

“În fapt, s-a reţinut că şaisprezece persoane de pe raza comunei Apahida nu au respectat măsurile de distanţare socială impuse de autorităţile publice pentru prevenirea răspândirii şi combatarea bolii infectocontagioase COVID-19, întâlnindu- se pentru oficierea unor acte liturgice, în data de 05.04.2020.

În urma manifestării unor simptome specifice bolii, patru membri de familie ai unuia dintre participanţi au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19, în data de 12.04.2020, fiind internaţi în prezent pentru acordarea îngrijirilor medicale la spitale din municipiul Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla.

Faţă de toate persoanele care au participat la oficierea actelor liturgice s-a luat măsura izolării la domiciliu în data de 10.04.2020

coral