News Flash:

Dosar penal pentru nerespectarea restricțiilor COVID-19 într-o sală de sport din Cluj

13 Noiembrie 2020
894 Vizualizari | 0 Comentarii
sala de fitnes

Pe internet au apărut imagini dintr-o sală de fitness, în care se putea observa că mai multe persoane nu respectau regulile de igienă. Polițiștii au făcut o razie la sala respectivă pentru a verifica situația, conform clujust.ro.

În urma acestui act, s-a întocmit dosarul penal și s-au verificat mai multe săli de fitness din municipiu, ca regulile sanitare să fie respectate.

„Ca urmare a unor imagini apărute în spațiul public privind nerespectarea măsurilor de protecție sanitară în incinta unei săli de fitness de pe raza municipiului Cluj-Napoca, polițiștii Secției 2 Cluj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de codul penal.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că la data de 10 noiembrie a.c., în intervalul 19:00-22:00, în incinta sălii de fitness se aflau mai multe persoane care nu respectau măsurile de protecție sanitară aplicabile în conformitate cu Ordinul comun al Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății numărul 78-/1.432/2020 cu modificările și completările ulterioare.

În continuare se desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactita a tuturor împrejurărilor de comitere a faptei”, a transmis IPJ Cluj, conform aceleași surse.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

dosar penal sala fitness restrictii
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1428 (s) | 22 queries | Mysql time :0.049237 (s)