O organizație din Cluj și una din Basel s-au implicat în modernizarea unui centru de zi pentru copii, din comuna clujeană Cămărașu.

Reabilitarea Centrului Multifuncțional Speranța din Cămărașu a constat în lucrări de renovare și modernizare: zugrăvit, schimbat parchet, montat rafturi, șlefuit și vopsit zona de joacă. La centrul de zi Speranța din Cămărașu au loc zilnic activități educaționale pentru copiii din comunitatea din Valea Naoiului, o zonă defavorizată din județul Cluj. Centrul are ca obiectiv reducerea abandonul școlar în rândul copiilor din comunitățile de romi.

Lucrările, în valoare de 10.202 lei, inițiate de JCI Cluj și JCI Basel și realizate cu sprijinul World Vision România, s-au realizat în perioada 22-25 iunie 2019. 

Una dintre particularitățile JCI e internaționalismul. Suntem prezenți în peste 100 de țări din lume, dar sunt puține ocaziile în care ne întâlnim cu colegii noștri din alte țări. De obicei asta se întâmplă doar la conferințe.

Mă bucur că de data aceasta a venit “internaționalismul” la noi. Experiența de a implementa un proiect împreună a fost foarte benefică pentru noi. Ne-a făcut o deosebită plăcere să ne cunoaștem în timp ce muncim pentru o asemenea cauză”, a afirmat Silvia Oprea, președintele JCI Cluj. 

La rândul lor, reprezentanții JCI Basel s-au arătat încântați de modul în care s-au putut implica în acest proiect.

Am lucrat împreună o zi la Centrul Speranța din Cămărașu și sperăm că ceea ce am făcut să îmbunătățească condițiile de predare de acolo și să îi bucure pe copii. A fost o plăcere pentru mine să văd cât de mult impact creează membrii JCI Cluj, chiar și în afara proiectului nostru de înfrățire”, spune Andre Konrad, președintelele JCI Basel.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net 

coral