Sergiu Sebastian Marian, fost jucător al CFR Cluj și-a pus capăt zilelor. Potrivit surselor BZC, acesta s-ar fi spânzurat în apartamentul mamei, situat în zona Calea Florești, Mănăștur, marți dimineață.

Foștii săi colegi de la CFR Cluj au transmis pe pagina de Facebook un mesaj de condoleanțe.

„Drum lin spre stele, Sergiu Marian! Fostul jucător al echipei noastre, Sergiu Marian, s-a stins din viață marți, 23 februarie, la doar 43 de ani. În aceste clipe grele, clubul CFR 1907 Cluj transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul publicat de reprezentanții CFR Cluj. 

„La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 11.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca  au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost găsit decedat prin spânzurare, în locuinţă. 

La faţa locului s-au deplasat poliţişti, împreună cu un echipaj al ambulanţei, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare, au constatat decesul acestuia. 

Cadavrul a fost transportat la IML Cluj în vederea efectuării necropsiei. 

În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 

coral