Ana Anamaria Saftoiu relatează, pe pagina sa de Facebook, detalii șocante despre sistemul de integrare a victimelor traficului de persoane din România. Ea se declară epuizată și șocată de felul în care statul român gestionează astfel de probleme și atrage atenția asupra faptului că sistemul este atât de șubred încât, victimele traficului de persoane continuă să trăiască într-un cerc vicios și fără de sfârșit. 

"Cu siguranță a fost cea mai epuizantă experiență emoțională! Am fost la un centru pentru protecția și integrarea victimelor traficului. Opt fete minore, abuzate sexual, unele sechestrate, având clienți de tot felul. Una dintre ele a fost salvată de un poliţist infiltrat în reţea. Alta, abuzată de un poliţist care acoperea rețeaua. Ultima, intrată în centru acum o săptămână, are 14 ani, însărcinată în cinci luni, recuperată de pe stradă de poliție. Îmi spune că ar vrea să se întoarcă la iubit, care nu e tatăl copilului, dar iubitul o iubea, chiar dacă o punea să se prostitueze. Mama ei a dat-o afară din casă, pentru că iubitul mamei nu o accepta. Şi și-a găsit un loverboy.

Am ascultat fiecare poveste în parte. Fiecare poveste lăsa în urmă un gol imens de înțelegere și un munte de furie. Tatăl natural își violează fata la 10 ani. Si de aici începe declinul, ajunge din centru în centru și încă nu știe ce e cu ea. Tatăl e liber si astăzi. Mama, prostituată, își scoate fata la produs, sunt ridicate de poliție si fata ajunge într-un centru de stat de unde pleacă într-un centru gestionat de un ONG, fericită că a scăpat de hărtuirea sexuală a asistentului social.

Una dintre fete e lăsată în plasament de la şase luni la o familie maternală. La 13 ani începe o relaţie sexuală cu vecinul familiei, bărbatul având 52 de ani. Se află fapta, bărbatul pleacă în Germania, nu i se întâmplă nimic. DGASPC local decide ca fata să fie integrată in familie, adică la mama care făcuse 10 ani de puscărie, inclusiv pentru trafic de persoane. Stă o săptămâna cu mama (cum să decizi integrarea în familie doar că aşa scrie in lege, având în vedere antecedentele?) care îi propune să meargă la “produs”. Fata spune familiei maternale care anunță DGASPC care consideră că fata minte si o trimite la un spital de boli psihice. Acum e la acest centru. Îmi spune povestea. Acum are 16 ani. Ce vei face la 18 ani, când vei părăsi centrul? Nu ştiu. Aș fi luat-o în brațe, dar sigur i-ar fi părut ciudat. Și e doar ce pot spune pe scurt, fiindcă pe lung am înțeles că statul le consideră niste c…e și cam atât. "

Sursa: Facebook 

coral