Bărbatul din Baciu care și-a ucis mama și bunica a fost prins. Acesta se afla tot pe strada Corbului, stradă în care a avut loc dubla crimă.

Potrivit surselor apropiate anchetei, bărbatul avea probleme psihice, fusese internat la psihiatrie și avea un ordin de protecție pe numele său. 

Din câte se pare, chiar dacă obținuse un ordin de protecție împotriva sa, mama care ulterior avea să-i devină victimă locuia în aceeași casă cu criminalul, pe motiv că acesta nu avea unde să stea și îl iertase.

Conform unor surse apropiate anchetei, cu toate că era un cunoscut consumator de droguri, mobilul dublei crime a fost dat de reproșurile pe care criminalul le avea la adresa victimelor sale, mama și bunica sa, pe motiv că nu îl susțin financiar.

Un detaliu incredibil și șocant, în același timp, este dat de faptul că bărbatul, imadiat după ce le-a ucis cu numeroase lovituri de cuțit pe cele două femei, s-a deplasat la magazinul din cartier să își cumpere țigări, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

coral