Simona Halep şi s-a despărțit de Thierry Van Cleemput după ce a pierdut finala de la Doha împotriva lui Elise Mertens, scor 6-3, 4-6, 3-6.

Am încercat pentru o săptămână şi s-a încheiat. Am decis să punem stop din moment ce nu ne potrivim. Este o persoană bună, un om foarte amabil, dar pe terenul de tenis nu există chimie între noi. Rămânem prieteni, e un om foarte bun”, a declarat românca într-un interviu acordat WTA Insider.

Simona Halep a mai spus că nici nu semnase un contract cu fostul antrenor al lui David Goffin: ”Nici nu am semnat pentru antrenor. Am hotărât acest lucru împreună şi prefer să rămân aşa. Ne cunoaştem de puţin timp şi este destul de greu. Vom vedea cum va decurge colaborarea, dar nu este deloc uşor”.

Belgianul Thierry Van Cleemput a declarat că e o greșeală că continue colaborarea.

Totul a decurs bine în Doha, iar ea este o mare campioană și o persoană de top. Dar nu se potrivește cu stilul meu. Nu puteam să o ajut. Eu am cerut o perioadă de probă la București și o altă perioadă de probă în timpul turneului de la Doha. Totul a decurs bine, dar, cum am spus, nu puteam să o ajut și nu mi-e teamă să spun asta. Nu pot să ofer lucruri pe care nu le știu ori nu știu cum să le fac”.

Ea caută să se descurce de una singură. Dacă joacă prost, nu e meritul meu, dacă joacă bine, nu e datorită mie. Nu am abilitatea necesară de a interveni în astfel de situații, nu am armele disponibile. Nu voiam să stau cu Simona doar pentru a primi un salariu.

Voiam să fiu pentru a-mi face treaba de antrenor, pentru a sugera direcții, iar aici niciunul dintre noi nu a simțit nevoia să intervină. Era o greșeală să continuăm.

E adevărat că a fost dificil să comunicăm. În primul rând, ea vorbește româna și a fost nevoită să vorbească în engleză cu mine. Eu vorbesc franceza și parțial limba engleză. Dar nu a fost vorba de comunicarea verbală, ci de comunicarea sportivă, pe care trebuie să o simți repede.

Am avut două oferte înainte de Halep, dar nu regret nimic”, a declarat Thierry Van Cleemput în presa din Belgia, citată de Fanatik. 

Darren Cahill i-a recomandat româncei să se antreneze cu Thierry Van Cleemput, care a stat în tribune și la Australian Open, la partida din optimi cu Serena Williams. coral