News Flash:

După vandalizarea statuii lui Matei Corvin, Primăria Cluj cumpără soluţie antigraffiti

19 Iulie 2021
373 Vizualizari | 0 Comentarii
statuie matei corvin vandalizata

După ce săptămâna trecută grupul statuar Matei Corvin din centrul Clujului a fost vandalizat, Primăria a cumpărat soluţie antigraffiti de 3.200 lei.

"1.Solutie antigraffiti- productie Meclean/Olanda- canistra de 5 litri. 10 bucăţi, suma 3.200 ron", conform achiziţiilor directe efectuate de municipalitate. 

Polițiștii clujeni au identificat autorul actului de vandalism făcut asupra statuii lui Matei Corvin din Piața Unirii. Cel bănuit este un bărbat de 41 de ani din Satu Mare și riscă dosar penal. Acesta l-a numit pe fostul rege „Mathias T-Rex”.

Viceprimarul Olah Emeşe a anunțat că se vor instala camere de supraveghere în Centrul Clujului, pentru a evita pe viitor astfel de acțiuni.

Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a achiziționat o instalație ecologice de curățat graffiti. Aceasta a fost testată în centrul orașului, fiind utilizată pentru curățarea unui zid acoperit de graffiti, de pe strada Potaissa. Aparatul este modern, mobil și 100% ecologic, funcționând pe baza unui sistem dual apă / abur sub presiune (sistemul SteamPLUS brevetat). Valoarea instalației a fost de 244.800 lei fără TVA, aceasta fiind furnizată de către SC ALLEMANIA EUROTECH SRL Cluj-Napoca.

Din păcate, oraşul are încă mari probleme cu graffitiurile, mai ales în zona centrală. Imediat ce o clădire este refaţadizată, este umplută de mâzgălituri. Amenda maximă pentru astfel de fapte este de 2.500 de lei, potrivit HCL 191/2009, cu modificările ulterioare.  Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a propus “modificarea cuantumului amenzii de la 1.000 – 2.500 lei cât este în prezent la 5.000 – 10.000 lei în vederea descurajării unor asemenea acte de distrugere.” Deocamdată este doar la nivel de propunere. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

vandalizare statuie matei corvin primaria cluj solutie antigraffiti
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1036 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030497 (s)