News Flash:

E OFICIAL! SUA a scăpat de Trump. Joe Biden, validat de Congres drept preşedinte al Americii

7 Ianuarie 2021
303 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8742 RON (-0.0003)
USD: 4.0233 RON (+0.0044)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
joe biden

Este oficial. Joe Biden a fost validat de Congres drept preşedinte al Americii, în timp ce Donald Trump a devenit istorie, respectiv cel de-al 45-lea președinte al SUA.

În ciuda protestelor violente din America, Joe Biden a fost validat în funcția de președinte al SUA

Joe Biden a fost validat de Congres devenind oficial președintele SUA. Democratul Joe Biden, la capătul unei reuniuni istorice, a fost validat în Congres drept cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale de la data de 3 noiembrie cu peste 81,2 milioane de voturi, 51,3%, şi 306 electori, în timp ce adversarul său Donald Trump a obţinut peste 74,2 milioane de voturi, 46,8%, şi 232 de electori.

Cu cât a pierdut Donald Trump

Votul din data de 3 noiembrie a fost confirmat de marii electori la data de 14 decembrie şi validat de Congresul SUA în urma şedinţei începute la data de 6 ianuarie, în ciuda eforturilor lui Donald Trump de a opri procesul. Rezultat final: Biden 306 electori – Trump 232 electori.

Astfel, reuniunea Congresului din 6 ianuarie trebuia să fie una simbolică, dar s-a transformat într-una istorică după întreruperea şedinţei de către manifestanţi pro-Donald Trump.

Donald Trump și-a chemat susținătorii la Washington

De asemenea, Donald Trump şi-a chemat susţinătorii la Washington pentru a denunţa ”fraudele” de la alegerile prezidențiale, o acuzaţie pe care o tot face fără a prezenta vreo dovadă.

Astfel, înainte de începerea şedinţei, preşedintele în exerciţiu a vorbit timp de o oră şi 15 minute în faţa susţinătorilor săi, îndemnându-i să nu recunoască rezultatul votului care l-a făcut pe Joe Biden președinte.

Capitoliul, invadat de fanii lui Donald Trump

De asemenea, la scurt timp după acest îndemn, Capitoliul a fost invadat de manifestanţi pro-Donald Trump. Patru persoane au decedat în urma violenţelor de miercuri de la Washington.

Valul violent de manifestaţii din America, ţară simbol a liberalismului şi democraţiei, au şocat o lume întreagă. Imagini cu suporteri ai lui Donald Trump îmbrăcaţi colorat, cu lozinci în mâini, au făcut înconjurul mapamondului.

Washington, sub stare de asediu

De asemenea, la Washington a fost declarată stare de asediu după ce sute de susţinători ai lui Donald Trump au pătruns în clădirea Congresului, în ziua în care urmau să fie validate voturile exprimate de Colegiul Electoral Federal, instituție care a confirmat victoria lui Joe Biden.

De asemenea, Capitoliul a fost închis, după ce protestatarii şi forţele de ordine s-au înfruntat pe scările clădirii. Congresul a suspendat sesiunea de dezbateri a Colegiului Electoral. Nimeni nu a mai putut intra sau ieşi din clădire din cauza protestatarilor violenţi. Nu în ultimul rând, învestirea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Americii este prevăzută să aibă loc pe data de 20 ianuarie.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1232 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018273 (s)