Documentul prevede inclusiv implementarea Sistemului European de Management al Traficului Feroviar (ERTMS). Se promite modernizarea a 311 km de cale ferată și introducerea trenurilor cu hidrogen.

Proiectul prezentat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) depus de România la Bruxelles vizează electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (Magistrala feroviară 300, Bucureşti – Braşov – Teiuş – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor), cu o lungime actuală de 165,85 km, şi presupune realizarea unei infrastructuri ce va permite viteze maxime cuprinse între 100 km/h şi 160 km/h.

„Din punct de vedere al profilului transversal, calea ferată de pe tronsonul vizat de proiect va fi dispusă în rambleu şi în debleu, cu excepţia platformei staţiei de cale ferată Oradea, care se va desfăşura pe un profil mixt”, se arată în document.

Prin implementarea proiectului, linia de cale ferată va fi realizată în conformitate cu parametrii tehnici ceruţi de standardele şi legislaţia europeană în vigoare.Marile investiții din sistemul de transportvor fi susținute și de reforma sistemului de taxare – taxare verde, un nou sistem de taxare a drumurilor și promovarea transportului cu zero emisii de carbon.

Sunt cuprinse și porțiuni din Autostrda Transilvania: Sectiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsectiunea 3B2: Zimbor – Poarta Sălajului
(km 13+260 – km 25+500)”; Subsectiunea 3B5: Nusfalau-Suplacu de Barcau, km 66+500 – km 80+054; Sectiunea 3C, Subsectiunea 3C2: Chiribis – Biharia (km 30+550 – km 59+100).

Pe rutier, ținta e de 434 de km noi de autostradă doar din PNRR, separat de ce va fi finanțat din clasicele fonduri europene ce vor fi la dispoziție României în continuare.

Prin lucrările proiectate se urmărește:

• Electrificarea pe toată lungimea tronsonului;
• Sistematizarea staţiilor în vederea realizării condiţiilor impuse de electrificare;
• Lucrări noi de linie de contact şi substaţie de tracţiune electrică, inclusiv sistem de teleconducere SCADA, care va integra şi sistemul de telegestiune energie electrică;
• Eliminarea deficienţelor tehnice şi îmbunătăţirea condiţiilor de trafic, inclusiv cele legate de siguranţa circulaţiei de pe întreg tronsonul de cale ferată;
• Înlocuire/reparare poduri, podeţe, pasaje denivelate, consolidări, apărări de maluri, reabilitarea sistemului de drenaj, îmbunatăţirea calităţii terasamentelor;
• Se vor realiza construcţiile aferente activităţii de întreţinere, revizie şi reparaţii a instalaţiilor fixe de tracţiune electrică şi a liniei de contact constând din două districte LC + EA + ELF în staţiile Ciucea şi Oradea;
• Modernizarea staţiilor CF şi haltelor de mişcare pe intervalul Cluj – Oradea – Episcopia Bihor;
• Eliminarea zonelor cu risc la inundaţii, înzăpezire, alunecări;
• Modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;
• Dublarea liniei în următoarele locaţii: H.M. Lacul Crişului (în zona km pr. 579+650 – km pr. 580+750), H.M. Butan (în zona km pr. 612+000 – km 613+000) şi între P.O. Telechiu şi Staţia CF Oşorhei (în zona km pr. 626+416 – km pr. 643 + 315). Astfel, lungimea liniei CF duble va ajunge la 109,65 km (de la 90,56 km).

coral