News Flash:

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Era în drum spre Sofia – FOTO

7 Aprilie 2022
523 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Udrea a fost prinsa

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Udrea era în drum spre Sofia, după ce a părăsit România în această dimineață prin vama Giurgiu. Udrea ar fi vrut să treacă granița și să ajungă în Grecia, unde ar fi fost mult mai greu de extrădat.

Poliția Română a confirmat că Elena Udrea a ieșit în această dimineață din țară, astăzi fiind ziua în care a primit sentința de condamnare definitivă în dosarul Gala Bute.

Președintele fondator al Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Iulia Surugiu, a discutat, la Antena3, despre fuga Elenei Udrea din țară din ziua pronunțării sentinței de condamnare definitivă în dosarul Gala Bute.

„Autoritățile statului n-au văzut atunci când era ministrul Dezvoltării și să fi stopat atunci scurgerile de bani către Elena Udrea pentru că toată lumea știa că cine accesează un fond european, în ultima perioadă a mandatului domniei sale,  trebuia să mergi cu sacoșa cu 20% cash. Autoritățile statului nu trebuie să mai permită ca atunci când cineva ajunge la putere să le permită să își bată joc de poporul român. (…) Putea de acum o săptămână să o aibă cineva în observație”, a declarat Iulian Surugiu pentru Antena 3.

Elena Udrea și-ar fi pregătit dinainte plecarea

Cu privire la informația obținută din surse, privind demersurile făcute de Elena Udrea pentru a obține reședință la Dubai, Iulian Surugiu a precizat că sunt șanse mari ca Udrea să-și fi pregătit dinaintea plecarea.

„Dacă Mugur Ciuvă știa, ar fi trebuit să știe și altcineva. Probabil că nu s-a vrut să fie supravegheată. Vă dau un exemplu. Știu foarte bine că atunci când cineva trebuia să instaleze tehnică la un restaurant unde mânca Surugiu și Surugiu trebuia să fie ascultat, autoritățile statului sunau la 112 și spuneau că în restaurantul X se află o bombă. Și veneau și puneau tehnica. Se găseau soluții dacă voiau. (…) Probabil și-a pregătit foarte bine cărarea și o să fie greu de adus înapoi în țară”, a explicat acesta.

Judecătorii i-au respins contestația Elenei Udrea

Judecătorii de la Instanța Supremă i-au respins contestaţia în anulare formulată la decizia de condamnare în dosarul Gala Bute, care prevedea 6 ani de închisoare pentru fostul ministru al Turismului.

ICCJ a respins contestația în anulare iar decizia inițială in dosarul Gala Bute rămâne definitivă, astfel că Elena Udrea va trebui să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Și Rudel Obreja a fost condamnat la închisoare

La închisoare va ajunge şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, precum şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare.

Ceilalţi inculpaţi au pedepse cu suspendare: Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani şi şase luni cu suspendare.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_04_07_at_19.58_.56_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1418 (s) | 33 queries | Mysql time :0.055389 (s)