CFR Cluj a reușit în seara zilei de 3 august 2020 o performanță sportivă remarcabilă, obținând cel de-al 6-lea titlu din istoria clubului, ultimele 3 fiind adjudecate de către formația clujeană în ani consecutivi: 2017–18, 2018–19, 2019–2020.

După acest rezultat excepțional, CFR Cluj va reprezenta România și în cea mai importantă competiție europeană de profil, obținând accederea în primul tur preliminar al UEFA Champions League. Cu această ocazie Primarul Emil Boc a transmis, în numele comunității, o scrisoare de felicitări echipei campioane.

Mesajul Primarului municipiului Cluj-Napoca:

Echipei Clubului de Fotbal CFR 1907 Cluj – Campioni ai României în sezonul competițional 2019-2020

Felicitări, CFR 1907 Cluj!! Respect campionilor și întregii echipe care a făcut posibil acest rezultat remarcabil! Ne-ați dat ocazia – din nou – să trăim o seară plină de emoție aici, acasă, la Cluj.

Vă felicit pentru noile performanțe excepționale, obținute în acest sezon al Ligii I și pentru adjudecarea celui de-al 6-lea titlu de campioană din istoria clubului!

Putem să sperăm cu toții la un parcurs european istoric, alături de suporterii care să vă susțină din nou cu energia lor din tribune. Să sperăm că, respectând regulile, vom putea să ne întoarcem în scurt timp în tribunele stadioanelor, pentru a fi aproape de echipele favorite.

Aţi reuşit, fără doar și poate, să puneţi iarăși Clujul pe harta sportivă a Europei! Felicitări și mult succes în continuare!!

Emil Boc
Primarul municipiului Cluj-Napoca

coral