Primarul Emil Boc și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au schimbat replici acide, în direct la Digi24, pe tema campaniei de vaccinare. Primarii fost lăsaţi să organizeze și să doteze centrele de vaccinare, dar și să asigure plata personalului, fără să primească nici un leu de la ministerul condus de Voiculescu.

Conform unei ordonanţe pregătită de guvern, finanțarea centrelor de vaccinare a fost lăsată în sarcina autorităților locale. Acest lucru l-a înfuriat la culme pe primarul Emil Boc.

"Nu se respectă termenul de 10 zile prevăzut de lege în vederea consultării cu privire la emiterea unei ordonanțe de urgență. E clar că nu poți de vineri pe luni să spui că sunt 10 zile. Apoi, nu cred că trebuie ca fiecare primar să-l sune pe primul ministru pentru o problemă ce ține de competența unui ministru de resort. A scris cu mânuța domniei sale, ministrul Sănătății, articolul 6 din Ordonanță care menționează că 'pentru funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 din bugetul autorităților locale se asigură fondurile necesare pentru organizare, dotare, operaționalizare, pentru plata personalului medico-sanitar'. Dacă tot avem o viziune europeană, orice ministru ar trebuie să știe că nu poți să stabilești sarcini fără să dai bani", a spus primarul Emil Boc în direct la TV.

"Trebuie alocate resurse financiare suplimentare. Asta nici la un extemporal la dirigenție la clasele I-IV nu se face, darămite la acest nivel. Primarii din Asociația Municipiilor sunt extrem de revoltați de această abordare și atitudine a ministrului Sănătății, care ignoră niște principii fundamentale după care se conduce Uniunea Europeană. Nu știu în alte locuri unde a condus domnul ministru, dacă a condus tot după aceleași principii, dar avem pretenția la respectul pe care-l merită acești primari care reprezintă mai mult de jumătate din populația României și mai mult din 70% din PIB-ul României. Ministerul Sănătății să-și asume răspunderea, nu să plimbe hârtia în stânga și în dreapta. Ministrul răspunde pentru ceea ce propune!", a spus Boc în emisiunea în care era invitat şi Vlad Voiculescu.

 „Ar însemna să luăm bani de la creșe, de la bursele pentru elevi, de la sănătate, de la spitale, de la iluminatul public pentru a aloca resursele aferente procesului de vaccinare și în aceste condiții, am cerut politicos, dar ferm în același timp, ca în această ordonanță de urgență pe care Ministerul Sănătății o pregătește să nu ignore problema finanțării”, a explicat Emil Boc la Digi24.

coral