News Flash:

Emil Boc: Clujul nu va avea economia închisă

2 Octombrie 2021
531 Vizualizari | 0 Comentarii
Emil Boc

Edilul Emil Boc aduce asigurări că viața socio-economică a orașului va continua în ritmul normal, în contextul în care municipiul Cluj-Napoca a depășit. de curând, pragul de 6.84 la mie.

Primarul a declarat că municipiul Cluj-Napoca nu va avea economia închisă din cauza pandemiei de Covid-19.

„Clujul nu va avea economia închisă, nici România. Astăzi, la ora 15.00, se va adopta noua hotărâre de Guvern şi se va publica ordinul comun în Monitorul Oficial de funcţionare a şcolilor, indiferent de incidenţă, dat cu câteva reguli stabilite de specialişti, şi care vor sta la temelia hotărârilor pe care comitelelor judeţene le vor lua şi acolo unde incidenţa trece de 6 la mie.

Ca să înţeleagă clujenii: în privinţa şcolilor, chiar dacă e depăşit 6 la mie, ele nu se vor închide automat. Se va trece în online o clasă sau o şcoală, acolo unde există un număr stabilit de specialişti. Acest lucru se va întâmpla începând de luni. Sunt în faţa Clujului cel puţin 13 oraşe care au o rată mai mare ca noi, iar în scenariul roşu sunt cam 30.

La restaurante, lucrurile sunt foarte clare: nu se închid, vor funcţiona cu o capacitate de 50% şi toate persoanele care vor intra trebuie să fie vaccinate. Nunţile şi botezurile se vor desfăşura cu 50% din capacitatea spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, vaccinate sau trecute prin boală. Nu se admit testele PCR sau antigen. La fel şi la cinema, activităţi culturale, concerte, festivaluri publice sau private. La fel şi sălile de fitness, rămân deschise pentru vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală. Mitingurile, în aceleaşi condiţii, a declarat Emil Boc la ZIUA LIVE. 

Primarul municipiului Cluj-Napoca a mai adăugat că școlile rămân deschise, conform noilor decizii stabilite la nivel național.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1217 (s) | 33 queries | Mysql time :0.034678 (s)