Primarul Emil Boc a spus că ține cu CFR Cluj în acest final de campionat și că a vorbit de mai multe ori cu Dan Petrescu, care se află internat în spital cu COVID 19.

”M-a durut ce a apărut în presă cu privire la Dan Petrescu. Este în spital de zile bune, respectă cu strictețe toate regulile și restricțiile medicale. Se simte bine, dar să vii să spui că e pe stradă, că avem noi poze, e un lucru complet imoral, incorect față de prestigiul său și ceea ce face Dan Petrescu. Eu personal am vorbit de câteva ori cu el. Am vorbit despre CFR Cluj. Sunt tot clujeni și sunt ai noștri. M-aș bucura să ia titlul, pentru că îl aduc la Cluj și va fi al clujenilor, nu al altora”, a spus Emil Boc, la o emisiune de la Napoca FM.

coral