Primarul Emil Boc a lămurit acuzațiile aduse și în Consiliul Local, legat de finanțarea metroului din PNRR și excluderea centurii metropolitane de la finanțarea imediată. Potrivit acestuia, metroul va intra în licitație în 2022, dar centura metropolitană va fi pusă la sertar, până când se vor găsi fonduri. 

Centura Metropolitană a Clujului nu are finanțare în acest moment

”Nimeni nu ne-a cerut o prioritizare a proiectelor, spunându-ne în permanență că ele sunt pe culoare diferite. Noi, în egală și în total interes față de problemele Clujului am susținut toate proiectele. Noi le-am fi vrut pe toate în PNRR și a fost nemulțumirea noastră, ca Primărie, că centura metropolitană a fost scoasă din PNRR și nu mai are șansa de a începe lucrul anul viitor, imediat. Dacă era în PNRR, trebuia automat să înceapă, pentru că altfel nu se reușea implementarea până în 2026, cât este PNRR -ul. 

Am spus că ministrul Drulă a fost cel care a decis, în negociere cu Comisia Europeană, să scoată toate centurile metropolitane din PNRR și să rămână numai calea ferată, metroul și Autostrada Moldovei. Îi respect decizia”, a precizat Emil Boc, la emisiunea Ziua LIVE.

”Consilierul local USR PLUS Cluj a spus că ministrul Transporturilor, Constantin Drulă, a lăsat autorităților locale decizia, iar autoritățile locale, respectiv dvs, Primăria, ați spus că prioritizați metroul, nu centura metropolitană”, a explicat moderatorul, conform Stiri de Cluj.

Boc: Drulă a decis scoaterea centurii metropolitane din PNRR

”Exagerați. Nu a spus chiar în acești termeni (consilierul local USR PLUS). A spus că a înțeles el că așa ceva a spus ministrul. Eu am spus că nu știu ce discutați voi la cafele, prin partid, dar instituțional asemenea discuție nu au avut loc cu noi. Pentru noi, centura metropolitană este un proiect major al Clujului. Este și va fi susținut cu toate forțele. El a plecat din perspectiva Ministerului Transporturilor pe culoarul fondurilor structurale, care se deschid în perioada 2021 – 2026. Aia este calea de finanțare a centurii metropolitane. Proiectul care este cel mai rapid finanțat este cel din PNRR. Decizia de a scoate Centura Metropolitană din PNRR este a minstrului Drulă. Ministrul Boloș, fostul ministru al Fondurilor Europene, a inclus centurile, inclusiv centura Clujului, în PNRR. Se poate verifica cu documente”, a adăugat primarul.

”Nu a existat și nu există o altă abordare decât de susținere a proiectelor. Centura Metropolitană este proiect fanion al Clujului, nu este pus nici în spate, nici la urmă. Este un proiect prioritar și ne-am fi dorit să fie finanțat cu maximă urgență din PNRR. S-a decis de către ministrul Drulă că doar proiectele care țin de autostrăzi să fie incluse. Eu nu sunt absurd. Cred că avem nevoie și de Autostrada Moldovei, dar eu credeam că și centurile se pot încadra în astfel de proiecte verzi, pentru că scot masinile din oraș și diminuează poluarea. De ce nu a reușit să îi convingă pe cei de la Comisia Europeană, să îl întrebați pe ministrul Drulă”, a mai spus Emil Boc. 

coral