Primarul Emil Boc vrea comasarea judeţelor pe regiuni istorice. Prin regionalizare am putea să atragem mult mai multe fonduri europene, iar comasarea judeţelor ar distruge structurile clientelare vechi de 55 de ani. susține edilul șef.

Ca să avem o ţară ca afară trebuie să scăpăm de structurile învechite, clientelare, spune Emil Boc. Primarul Clujului propune din nou regionalizarea, nu prin constituţie, pentru că ar fi mult prea greu, dar prin comasarea judeţelor pe regiuni istorice.

Astfel, am putea atrage mult mai uşor fonduri europene şi am putea să vedem o Românie dezvoltată în scurt timp, la standarde europene.

„Să avem judeţe sau regiuni cu minimum 800.000 de locuitori. Astăzi doar Suceava, ca judeţ, îndeplineşte această condiţie, în rest toate judeţele din România nu îndeplinesc o asemenea cerinţă şi în consecinţă nu putem absorbi nici fonduri europene şi nici moderniza cu adevărat ţara pentru că există o fărâmiţare teritorială foarte mare.

Eliminarea acestor structuri, eu le-am numit structuri clientelare de 55 de ani, ar oferi spaţiului public, ocazia unei mai mari transparenţe şi respiraţie democratică în tot ce înseamnă sistem administrativ din România. Adică administraţia să fie cât mai aproape de cetăţean pentru că acea lege din 1968 este lege din timpul regimului comunist care avea în vedere principiul centralismului democratic.

Noi cu un pas suntem în Uniunea Europeană, dar cu un pas suntem în trecut, în comunism prin organizarea administrativ-teritorială a ţării”, a spus Emil Boc, primar Cluj-Napoca.

Chiar dacă primarul Emil Boc vede acest lucru ca fiind o prioritate, nu are speranţe că se va întâmpla în viitorul apropiat.

„Sunt puţine şanse ca un asemenea proiect în perioada următoare să se impună pentru că nu există pe agenda publică şi pe agenda politicienilor din România. Dar el nu trebuie uitat, pentru că va avea o contribuţie majoră la modernizarea acestei ţări”, a continuat acesta.

coral