Emil Boc a declarat că principala provocare pentru un eventual nou mandat de primar o reprezintă menținerea Clujului pe primul loc în materie de calitate a vieții.

”Menținerea Clujului pe primul loc, așa cum este astăzi în foarte multe clasamente interne și internaționale în materie de calitate a vieții și din perspectiva dimensiunii de inovare, pe care și-a câștigat-o orașul și nu în ultimul rând, problemele specifice societăților contemporane din marile orașe, trafic, în principal și realizarea proiectelor pentru ceea ce înseamnă mobilitatea sustenabilă și asigurarea unui oraș în care nimeni nu este uitat și nimeni nu este abandonat”, a declarat primarul la RFI.

 

Primarul a vorbit și despre principalele proiecte de infrastructură a orașului, Centura Metropolitană, Trenul Metropolitan și Metroul:

„Centura metropolitană a Clujului, de 38 de kilometri, plus încă aproximativ 20 de kilometri de noduri de legătură cu principalele artere din oraș (…). Practic, prin această Centură metropolitană asigurăm deblocarea traficului de pe axa est-vest, adică cea mai aglomerată axă a orașului și care este în plin proces de realizare, până la sfîrșitul anului urmează să fie pregătită documentația, în vederea realizării licitației de proiectare și execuție, în parteneriat cu Guvernul României (…). Cu bani europeni va fi construită această Centură, în parteneriat cu Guvernul României”.

”Al doilea proiect major este trenul metropolitan. Asta înseamnă utilizarea infrastructurii de cale ferată existente, tot un proiect pe fonduri europene, care în esență vizează o zonă de aproximativ 100 de kilometri de la Huedin la Dej, dar cu o focalizare pe o axă intermediară de la Nădășel până la Bonțida, cu stații intermediare pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca mai multe decât cele existente în momentul de față (…), sunt noduri care vor permite oamenilor să vină pe o arie foarte largă de circulație ca alternativă la mașină și să dezvolte investiții și locuri de muncă bine plătite.

coral