News Flash:

Este oficial: Alin Campean, a încălcat norme ale Codului de etică și deontologie profesională al politistului

13 Mai 2020
1633 Vizualizari | 0 Comentarii
Alin Campean

Oficialii IPJ Dej au oferiti un punct de vedere cu privire la situația fostului comandant Alin Câmpean, retrogradat din funcție ca urmare a scandalului în care a fost implicat împreună cu mai multe persoanje din lumea interlopă.

”Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:

Urmare a cercetării disciplinare a unui ofițer din cadrul Poliției municipiului Dej, a fost dispusă sancționarea disciplinară a acestuia cu măsura ,,trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, conform art.58, lit.d, din Legea 360/2002 privind sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor.

Sancțiunea disciplinară a fost dispusă azi, 13 mai 2020, prin Dispoziția Șefului Inspectoratului.

În cadrul cercetării disciplinare efectuate, s-a stabilit că polițistul a încălcat norme ale Codului de etică și deontologie profesională, precum și aspecte ce țin de îndatoririle profesionale ale polițistului, stabilite prin Legea 360/2002 privind Statutul polițistului.", se arata in comunicatul IPJ transmis pe adresa redactiei. 
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

alin campean ipj dej fost sef
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1784 (s) | 36 queries | Mysql time :0.085948 (s)