Tribunalul Comercial Cluj a dispus închiderea procedurilor de faliment în cazul Cluj Arena, după ce firma a acumulat datorii de 15 milioane de lei către Primăria Cluj Napoca, bani pe care nu a mai putut să îi plătească.

”Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC Cluj Arena SA. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Executorie.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj”, arată soluția pe scurt a instanței.

Magistraţii Tribunalului Comercial au decis în data de 23 august 2017 intrarea stadionului Cluj Arena în procedura de faliment, arată Gazeta de Cluj.

Stadionul de 30.200 de locuri a fost construit în anul 2011, cu o investiţie de 45 de milioane de euro fonduri locale şi guvernamentale (30%).

În 2015, Primăria Cluj-Napoca a emis o dispoziţie de plată de aproape 15 milioane lei, pentru taxe şi impozite locale neachitate de firma care administra stadionul.

După alegerile locale din anul 2016, primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe au convenit să treacă stadionul în subordinea municipalităţii, iar falimentarea a fost singura posibilitate.

coral