Municipiul Cluj-Napoca intră de vineri în scenariul roșu, datorită numărului tot mai mare de cazuri COVID raportate la mia de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj va emite decizia joi, cu aplicare de vineri, 24 septembrie. 

Prefectul Clujului Tasnadi Szilard, a precizat cum va putea merge cineva la un local public. 

”În mod normal, așa cum a precizat dl Arafat, este o condiție de desfășurare a activității prezentarea certificatului, ori în acest sens ar trebui să fie verificată această condiție înainte de a se așeza o persoană anume la masă”, a spus Tasnadi Szilard.

– Cei care nu sunt vaccinați, testați sau nu prezintă dovada că au trecut prin boală nu pot prezenta acest certificat verde COVID

– Certificatul verde devine obligatoriu la intrarea în restaurante, la nunți și la activități în spații închise în localitățile în care rata de infectare este cuprinsă între 3 și 6 persoane la mia de locuitori:

– în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție

– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție

– organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană

– organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății

– organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății

– organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane

– activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

– activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului

– activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00

– activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

– activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului. coral