Astfel, în data de 8 noiembrie Structurile din cadrul DRDP Cluj au fost înștiințate ca în actele oficiale să utilizeze sintagma: ”CNAIR SA prin DRDP Cluj, reprezentată legal de către domnul Iuga Mihai Dorin – Director Întreținere DN și Autostrăzi”.

Prin urmare, împuternicit ca Director General al DRDP Cluj este domnul Iuga Mihai Dorin

Vă comunicam mai iute această informație dacă CNAIR nu ar fi o instituție extrem de refractară la comunicare.

Anul trecut, tot cam prin iulie, Consiliul de Administrație al CNAIR a luat sdecizia suspendării lui Eugen Cecan din funcția de Director Regional al DRDP Cluj, în urma trimiterii sale în judecată pentru delapidare în dauna regionalei pe care o conducea.

Ministrul Drulă l-a scos ”cu ranga” din funcție pe Cecan. Acesta a contestat și a fost repus în funcție în primă instanță. După care s-au succedat restul procedurilor juridice până ce, în ultimă instanță, Eugen Cecan a pierdut litigiul cu CNAIR și a fost re-suspendat. E o întreagă telenovelă a suspendărilor și revenirilor pe funcție cu acest om.

Prin urmare, Eugen Cecan a pierdut definitiv și irevocabil funcția de director al DRDP Cluj. Cât de definitiv și irevocabil este ceva în România Clanurilor de Interese, arată Ziar de Cluj.

coral