Deputatul USR Iulian Bulai ridica o problema in ce priveste investirea Guvernului Citu, in contextul noilor masuri anuntate pentru a combate epidemia de coronavirus.

Raed Arafat, seful DSU, a anuntat astazi interzicerea tuturor evenimentelor desfasurate in spatii inchise la care participa peste 100 de persoane.

Asta in conditiile in care joi urmeaza sa aiba loc sedinta Parlamentului pentru investirea Cabinetului Citu, iar pentru ca acesta sa treaca este nevoie de prezenta in sala a cel putin 233 de parlamentari.

"Maine (joi – n.red.) trebuie sa investim guvernul. E nevoie de minim 233 de parlamentari prezenti in sala. Plus angajatii Parlamentului si guvernul desemnat. Si presa. Oameni veniti de peste tot din tara. Oameni care au un job de facut.

Zilele trecut s-au anulat transportul public dinspre si spre Italia si activitatea institutiilor culturale. Astazi s-au restrictionat adunarile cu peste 100 de persoane.

Sper ca PSD-PNL sa nu se foloseasca de riscul epidemiei pentru a amana investirea guvernului. Pentru a suspenda democratia odata cu adunarile de 100 de persoane", a scris Bulai pe contul sau de Facebook.

Deputatul USR sustine ca e necesara investirea noului guvern, in special in conditiile in care numarul cazurilor de coronavirus este in crestere.

"Tara are nevoie acum de stabilitate si de un guvern cu puteri depline. Spre binele tarii, acest vot trebuie sa se tina maine.

Este situatie de criza si urgenta majora in tara. Avem nevoie de guvern. Mai ales acum, in prag de pandemie", se mai arata in postarea de pe Facebook.

coral