Lansat cu mult fast, pe data de 30 septembrie, aparatul care furnizează câte un bilet de călătorie pentru mijlocalele locale de transport, contra a 20 de genuflexiuni, a ajuns a fi frecventat – pe lângă de oameni care îndrăgesc sportul cu adevărat – de boschetarii Clujului! Aceştia au deprins pe deasupra şi o tehnică de a fenta, cu un minim efort, aparatul, şi apoi de a „scoate”, în serie, biletele – al căror cost este de 2,5 lei bucata. Apoi, la o sursă numai de ei ştiută, să le vândă cu un leu, reuşind până la urmă să se îndestuleze cu alcool – totul pe contul „unchiului Boc” şi al Companiei de Transport Cluj! 

Pe 30 septembrie, presa titra, pe întrecute, imediat după alegerile câştigate lejer de Boc şi compania, despre o iniţiativă edilului Clujului: „Sports Festival a lansat prima stație de autobuz sport smart din țară. Peste 100 de oameni au „cumpărat” un Bilet de Sănătate „plătind” cu 20 de genuflexiuni în primele trei ore de la deschiderea stației. Aceasta este amplasată lângă stația de autobuz existentă – pe strada Memorandumului Sud, Cluj-Napoca.

Inițiatorii proiectului spun că Biletul de Sănătate creează o legătură directă între activitate fizică și beneficiul primit, oamenii primind imediat o recompensă, un bilet de autobuz gratuit. Mișcarea aleasă să fie inclusă în proiect este una de bază, ușor de realizat, cu aport benefic major pentru persoana care introduce în rutina zilnică această mișcare. Softul aparatului va identifica genuflexiunea făcută de participant, îi va număra o serie de 20 și îi va emite un bilet de autobuz valid pentru o călătorie în rețeaua CTP Cluj-Napoca (zona urbană)”.

Iniţiativa primarului a ajuns însă, efectiv, un mijloc de trai pentru cei mai oropsiţi cetăţeni ai municipiului, un fel de „Hunger Games” (Jocurile Foamei) sau, pentru alţii, „Thirsty Games” (Jocurile Setei). Nu o singură dată autorul acestor rânduri a întâlnit, în „prima staţie de autobuz sport smart”, cea de pe Memorandumului, adevărate cozi, la care se înghesuiau amărăştenii, dornici de genuflexiuni contra bilete de transport.

Dar dintre toţi, se distinge un boschetar cu adevărat „smart” al Clujului! Mic de înălţime, cu o tehnică uluitoare în a înşela aparatul, acesta, după o puzderie de semi-genuflexiuni, obţine numeroase astfel de bilete, pe care le vinde  şi apoi le transformă în băutură… Iată ce relatează – într-o discuţie pe facebook – un cetăţean din Cluj-Napoca, care l-a urmărit pe „sportiv”, în momentul când cineva îşi exprimase temerea că individul ar putea face infarct de pe urma efortului fizic, dublat de consumul de alcool:

“Nu face infarct, e un bețivan notoriu. Toată ziua cerșește prin Mărăști dar acum s-a dat la aparat și face genuflexiuni, câștigă bilete pe mijloacele de transport în comun, le vinde cu un leu și dă-i cu berea. Noul mijloc de a face rost de bautură” (Ioan Hanca).

Însă, nu este numai el cel face face genuflexiuni la “porţile raiului”, ci şi diferiţi alţi cetăţeni ai Clujului. Iată ce relatează, cu mult umor, pe aceleaşi reţele de socializare, un alt clujean, Aurel Buzgău: “În timp ce așteptam troleibuzul 25 în stația de la Muzeul etnografic, o plinuță de 30 și ceva de ani, a câștigat un bilet de autobuz la aparatul cu genuflexiuni. Foarte mândră de performanță, s-a tot învârtit în jurul automatului și peste 15 minute a încercat din nou.

După patru-cinci exerciții, au lăsat-o picioarele și s-a prăbușit pe trotuar, fiind ridicată cu mare greutate de un trecător și abia-abia, ajutată de brațele bărbatului a reușit să se așeze, dărâmată de efort, pe o bancă. A venit 25-ul și n-am putut afla dacă incidentul s-a soldat cu o cerere în căsătorie”.

Oricum, din câte am înţeles, acest “joc” populist va înceta de la 1 ianuarie 2021, şi aceasta pentru că e evident faptul că a devenit deja extrem de costisitor, la aparat fiind în permanenţă lume strânsă. Însă, indiscutabil, a constituit o binevenită gură de oxigen pentru elevi, studenţi sau alte categorii de cetăţeni… dar şi de alcool pentru boschetarii municipiului.

Sorin Grecu 

  coral