Scandaluri și bătăi, la blocul de zece etaje de pe strada Mehedinți nr. 62-64, din cartierul Mănăștur, declanșate de o femeie cu posibile probleme psihice! Aceasta filtrează toate mișcările din zonă și nu ezită să-și abordeze vecinii, atunci când ceva nu-i convine, certându-i apoi și chiar lovindu-i. Duminică, aceasta a atacat un bărbat, suferind de o mare infirmitate, chiar în scara blocului, pentru copilul său de doi ani, pe care-l acuză că face zgomot în bloc, deși acesta abia gângurește!

Dl. Mihai, noua victimă a femeii cu probleme psihice de pe Mehedinți este un fost alpinist utilitar, tată a unui băiețel de doi ani, care și-a pierdut o treime din antebrațul stâng, în urmă cu douăzeci de ani, într-un accident forestier. Acesta, bihorean de origine, s-a mutat cu chirie, împreună cu familia, în blocul de pe strada Mehedinți nr. 62 – 64, asta după ce soția lui și-a găsit un serviciu convenabil în Cluj-Napoca.

Povestește, bărbatul, luni, 31 mai, în sala de așteptare a I.M.L. Cluj că în ziua precedentă – deși nici nu a vorbit cu ea vreodată și o cunoaște doar din relatările vecinilor – a avut parte de un tratament incredibil din partea respectivei femei.  Își ține în brațe băiețelul, pe care – se justifică el – n-a avut cu cine-l lăsa acasă, deoarece soția e plecată la muncă. Apoi explică: “Ieri, tocmai intram în bloc, ținând în mână tricicleta băiatului, când ne-a întâmpinat femeia respectivă, al cărei nume, maghiar, nici nu l-am reținut, fiind greu de pronunțat. A urlat, efectiv, la băiatul meu să nu mai facă gălăgie! Asta, când micuțul nu știe decât trei cuvinte: “mama”, “tata” și “așa”. Apoi, când am întrebat-o, politicos, de ce țipă la el și-l sperie, a sărit efectiv la gâtul meu, cu ghearele și mi-a rupt, instantaneu lanțul de aur de la gât, lăsându-mi și urmele pe care le vedeți”. Și dl. Mihai își descheie puțin cămașa, arătându-mi urmele unghiilor femeii, imprimate sub gât, după care își scoate dintr-un buzunar și lanțul rupt, ca să fiu convins că nu vorbește aiureli. Omul este evident un ins decent, care dorește să-și ducă liniștit viața, fiind vizibil de la o poștă faptul că nu e genul de căutător de buclucuri.

Apoi continuă: 

„Știam doar din relatările unor vecini că femeia aceasta ar avea nicaiva probleme psihice, fiindcă se leagă, fără discernământ, de oricine i se năzare – și, mai mult, deși i s-au făcut numeroase plângeri la Secția 4 de Poliție, s-a ales până acum doar cu amenzi. Ei, bine, eu sper să depășesc acest stadiu, fiindcă nu e posibil ca o femeie să terorizeze locatarii unui întreg bloc, să le pună viața în primejdie, după care să se aleagă doar cu o amendă!” 

Nu-și isprăvește bine vorba și bărbatul este poftit în cabinetul de consultații. Se întoarce, curând, cu un certificat medical în care legiștii i-au recomandat trei zile de îngrijiri medicale. Apoi, cu aceeași politețe, care-l caracterizează, salută și părăsește instituția medicală clujeană, cu copilul în brațe…

coral