Un sirian în vârstă de 25 de ani a fost găsit mort, chiar în noaptea de Crăciun, într-o garsonieră din cartierul Gheorgheni. Din informațiile oferite BZC de către unchiul victimei, tânărul suferea de o boală psihică și se crede că ar fi greșit doza de medicamente. La aflarea teribilei vești, iubita lui a suferit un șoc, ajungând rapid la Clinica de Psihiatrie.

Astăzi, proaspăt externată, aceasta a sosit la I.M.L..Cluj, ca să-și vadă iubitul, înainte ca rudele lui să preia cadavrul și să-l ducă în Siria pentru funeralii. Fiind vorba de o moarte violentă, Parchetul cercetează cazul, astfel că va urma și un examen toxicologic.

Tânărul sirian locuia într-o garsonieră, dintr-unul din blocurile-turn, din cartierul Gheorgheni, situate pe strada Detunata. Surse apropiate anchetei spun că trupul său neînsuflețit fusese găsit în încăpere, chiar în seara de Crăciun, în timp ce mai multe cutii de medicamente se aflau, prospăt deschise, pe o etajeră. Luni, 28 decembrie – la patru zile de la aducerea sa la I.M.L Cluj și la una, după efectuarea autopsiei – și-a făcut apariția iubita decedatului, proaspăt externată de la Clinica de Psihiatrie, după ce șocul aflării veștii a trimis-o direct la balamuc.  

Aceasta, mută de tăcere, însoțită de mama ei și-a exprimat dorința expresă de a-și vedea pentru ultima oară iubitul, înainte ca un unchi al băiatului să preia cadavrul și să-l transporte în Siria, pentru funeralii. La doar câteva minute a apărut – separat de ele – și acesta, prilej cu care reporterul BZC a avut un scurt dialog cu el, pe tema morții nepotului său.

„Nepotul meu a fost un băiat extraordinar, însă suferea de o boală psihică și urma un tratament regulat, în acest sens. Nu știu cu exactitate ce s-a întâmplat, o să lămurim asta cu medicul lui, dar noi credem că a greșit doza și, de asemenea, pe fondul și unei boli de ficat, de care suferea, s-a petrecut nenorocirea. Refuz să cred că ar fi la mijloc aici o sinucidere ”– ne-a declarat acesta. Apoi s-a retras, grăbit să ajungă la Parchet, instituția care – fiind vorba de o moarte violentă – a preluat de la Poliție cazul.

 

coral