Asemeni regelui biblic Solomon, „tizul” său din Viişoara e un dictator, a cărui măreţie pretinde a-i fi respectată, iar cine se abate de la regulă o păţeşte! Crescător de animale şi agricultor, Solomon face ture prin zonă cu tractorul său – şi unde nu te gândeşti, acolo îl găseşti!

Omoară câinii din sat cu arma sa preferată, furca – şi, nu demult, a mai rănit un bărbat cu aceeaşi armă-unealtă. Iar miercuri, 25 noiembrie, după o dispută cu un vecin, în poarta căruia şi-a parcat tractorul, a scos din nou furca şi l-a „capsat” pe acesta în câteva locuri, rupându-i pe deasupra şi un deget! 

Dl. Călin este de profesie muncitor constructor, are 34 de ani şi face zilnic naveta din satul său, de lângă Câmpia Turzii, Viişoara – până la Cluj-Napoca, unde pune umărul la dezvoltarea imobiliară a municipiului. Joi, 26 noiembrie, acesta s-a prezentat, dis de dimineaţă, cu alură de om înfrânt, la I.M.L.Cluj, îndeplinind formalităţile necesare pentru a fi consultat de către medicii legişti. 

Mărturiseşte – având haina perforată în câteva locuri, ca şi cum ar fi trecut gloanţe prin ea – că ziua de ieri, care trebuia să fie cea mai frumoasă din viaţa lui a devenit, brusc, una de coşmar:

„Miercuri, pe la orele amezii, tocmai s-a externat soţia, de la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, aducându-mi acasă şi cel mai frumos dar pe care îl puteam primi – fetiţa noastră, nou-născută! Şi, când eram mai fericiţi, pe la ora 17.00, ne-am trezit că vecinul, Solomon – crescător de animale şi agricultor, ins de o rară violenţă – îşi parchează tractorul exact în poarta noastră, blocându-ne ieşirea!

L-am rugat atunci, frumos, să-l parcheze în altă parte, la care el mi-a răspuns că nu are de gând – şi pot face şi eu acelaşi lucru, dacă doresc, la porta lui, pentru că el nu se simte deranjat! Apoi m-a ameninţat că mă omoară şi a dat fuga la tractor, de unde a scos o furcă, de-aia cu coadă lungă, cu care întorci fânul! M-am speriat rău şi am fost sigur că urmează ceva urât – fiindcă ştiam că, recent, a omorât un câine şi de asemenea, a rănit un consătean, tot cu această unealtă!”

Previziunile sumbre ale lui Călin s-au adeverit imediat: cu mult sadism, Solomon a început să-şi mânuiască furca spre capul şi trupul său, mişcări la care a început să facă eschive disperate. Explică mai departe Călin:

„De vreo trei-patru lovituri am reuşit să mă feresc, însă alte câteva m-au atins în plin, perforându-mă în mai multe părţi ale corpului – torace, mâini şi picioare – şi una m-a atins chiar lângă ochiul drept, la un centimetru de el, fiind cât pe ca să mi-l scoată. Totodată, când am parat o lovitură, furca lui mi-a fracturat, probabil, şi degetul mare de la o mână.”

Bărbatul mărturiseşte că a sunat în continuare la numărul de urgenţă 112, astfel că la faţa locului a sosit un agent de Poliţie Rurală. Acesta l-a transportat de urgenţă la spital, cu maşina poliţiei – tocmai de unde, nu cu mult timp în urmă, se întorsese împreună cu soţia şi fiica sa nou-născută. Acolo, medicii l-au pansat şi, după acestă procedură, sora lui a venit cu o maşină şi l-a adus înapoi acasă. Între timp, bărbatul este preluat de către o asistentă de la I.M.L. Cluj, care-i cere documentele medicale.

Aceasta se cruceşte văzând că bietul om nu are nimic la mână, totul deoarece medicii au omis să-i elibereze vreun act, la ieşirea de la secţia de Urgenţă a Spitalului din Câmpia Turzii – greşeală strigătoare la cer! Chiar şi în aceste condiţii, Călin este consultat de către legiştii clujeni şi – după o şedere în cabinet de circa douăzeci de minute – omul se întoarce în sala de aşteptare, ţinând în mână un certificat, în care i-au fost recomandate între 8 şi 9 zile de îngrijiri medicale.

Adaugă victima, înainte de a părăsi instituţia medicală:

„Acuma mă grăbesc, fiindcă trebuie să ajung la Clinica de Ortopedie, ca să-mi fac radiografie la mână şi la coaste – fiindcă am, probabil, ceva fracturi – după care mâine mă întorc laI.M.L., pentru un certificat nou, cu zile suplimentare de îngrijiri. Oricum, nu-l iert pe Solomon, în ruptul capului, fiindcă ăsta face la fel, oricând, şi cu alţii… Aşa ceva nu este posibil să accept, plus că puţin a lipsit să-mi scoată ochiul sau chiar să mă omoare! Să simţi plăcere când bagi furca în oameni şi animale – cum acţionează ăsta – e un lucru grav, aşa că voi face toţi paşii necesari, prin lege, ca să-l pun odată cu botul pe labe”! 

coral