În perioada 1 – 9 august 2020 va fi expusă, pentru prima dată în mediul offline, o selecție a lucrărilor realizate pentru mișcarea Artiști Împreună, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Expoziția este organizată în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

 

Centrul Cultural Clujean împreună cu Observatorul Român de Sănătate a lansat încă din primele zile ale perioadei de criză cauzate de pandemia Covid-19 în România un proiect național – Artiști Împreună – care a implicat artiștii români în lupta cu pandemia. Misiunea mișcării este de a angaja arta și pe artiști în efortul de a informa și conștientiza opinia publică din România cu privire la subiecte importante pentru această perioadă.

 

„Mișcarea s-a bucurat de un real interes în mediul artistic – în doar patru zile peste 450 de artiști au trimis propuneri de lucrări, 45 dintre acestea fiind selectate. Intenția mișcării fiind și de a oferi o minimă susținere artiștilor independenți puternic afectați financiar de această criză, artiștii selectați au primit câte 300 de euro pentru lucrarea realizată”, spune Corina Bucea, managerul proiectului.

 

Lucrările prezentate în cadrul expoziției au fost realizate ca răspuns imediat la contextul actual al pandemiei și sunt ghidate de cele trei teme lansate de mișcarea Artiști Împreună: #împreună, #responsabilitate, #eroi. Mișcarea este totodată și un manifest al rolului artei și artiștilor de a articula mesaje relevante pentru societatea contemporană.

 

Platforma artistiimpreuna.ro conține toate lucrările produse în cadrul mișcării – de la ilustrație, video, fotografie, text sau lucrări audio. Expoziția din cadrul TIFF este prima ocazie de expunere a unei selecții a lucrărilor într-un spațiu fizic.

 

Artiști:

Adela Holdon, Adrian Balcău , Alexandra Felseghi, Alexandra Iliescu, Alina Andrei, Alina Mișoc, Amalia Vornicu, Ana-Maria Coroi, Andrei Pungovschi, Andrei Tonița, Anelise Salan, Annabella Orosz, Anonim, Cezara Moraru, Cristina Pîrvu, Diana Barbu, Edith Pojum, Harcea Pacea, Ioana Păun, Ioana Petre, Koter Vilmos, Mălina Moncea, Maria Năstase, Orsolya Gál, Paul Mureșan, Robert Obert, Sebastian Danciu, Zelmira Szabo, Zelmira Szabo.

 

Mișcarea Artiști Împreună este inițiată de Centrul Cultural Clujean și Observatorul Român de Sănătate, cu sprijinul Băncii Transilvania. Expoziția „Artiști Împreună la TIFF 2020” este facilitată de Asociația Fotopia și Consiliul Județean Cluj.

 

…………….

 

Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare urbană care crede într-un oraș pe care cultura îl face prezent și uman. Misiunea sa este de a mobiliza cultura, în parteneriat cu alte sectoare, pentru a contribui la transformare socială, precum și la dezvoltare locală și regională. 

 

Observatorul Român de Sănătate își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România prin desfăşurarea de studii de cercetare privind performanța politicilor si a serviciilor de sănătate. coral