Femeia care a fost fotografiată având în mână o tufă cu bujori de munte, cu rădăcină poate fi amendată în baza imaginii, a declarat la Digi24 Iulian Stana, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Acest tip de incidente se întâmplă, oamenii nu conștientizează sau nu îi interesează că rup o plantă protejată de lege.

Sunt amenzi între 3.000 și 5000 de lei. Încercăm să identificăm persoana respectivă. E vorba de un prejudiciu.

Persoana poate fi amendată în baza fotografiei, am început demersurile de identificare, dacă o identificăm, o și amendăm.

Nu e un caz unic, pe rețele de socializare ni s-a atras atenția că mulți turiști și în vârful muntelui fac asta, a declarat Iuliana Stana.

El a precizat că este foarte ușor pentru cei rău-intenționați să facă astfel de fapte, întrucât verificările nu pot cuprinde întreaga suprafață a unei arii protejate care poate ajunge până la 70.000 de hectare, cu acces din mai multe părți.

Secretarul de stat a făcut un apel ca cei care observă persoane care fac astfel de fapte, să le sesizeze, ca ele să fie pedepsite.

Bujorul de munte este o specie protejată în România, iar apariţia acestor superbe flori este foarte rară.  

Salvamont Argeş a postat pe Facebook, în urmă cu trei zile, un mesaj foarte dur la adresa femeii fotografiate cu bujorii de munte.

coral