News Flash:

Fermierii clujeni și-au făcut piață online. S-a lansat site-ul porodic.ro

24 Noiembrie 2020
304 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8740 RON (0.0000)
USD: 4.0034 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Piata online

O platformă care grupează fermierii din zona Clujului a fost activată după restricțiile provocate de pandemia de coronavirus. Cel mai bine vândute erau marți ouăle și legumele de Florești, dar și produsele de stup.

Clujenii sunt invitați să cumpere alimente direct de la fermele locale, livrate în ambalaje durabile. “Ca o adevărată piață a fermierilor, nu are intermediari, depozite alimentare sau alte canale de distribuție îndelungate. Singurul depozit e hambarul fermierului”, susțin inițiatorii platformei Porodic.ro.

Cartofii de Râșca, legumele din Florești și Săvădisla, cârnații de la Dorolea se numără printre produsele puse la vânzare. Cumpărătorii se deplasează la standurile virtuale, unde găsesc informații despre fermieri, practicile și produsele acestora. Majoritatea fermierilor expediază timp de trei zile pe săptămână sau în momentul în care produsul este gata, cum e cazul lactatelor.

“Diferiți fermieri au o perioadă diferită de livrare a comenzii. Fermierii recoltează și ambalează adesea produsele la comandă, deci ar putea avea nevoie de câteva ore în plus pentru a pregăti mâncarea. De exemplu, fermierii de salată verde trebuie să se ridice bine înainte de răsăritul soarelui pentru a începe să culeagă de îndată ce este suficientă lumină pentru a vedea, deoarece aceasta devine amară mai târziu, în timpul zilei”, atenționează antreprenorii.

Aceștia și-au propus să extindă programul la nivel național. Astfel de inițiative au mai avut, în acest an, Asociația Produs de Cluj, care a pus în funcțiune magazinul său electronic, sau organizația Made in Cluj, care a adunat în spațiul virtual mai mulți producători locali din zonă, iar apoi din regiune. O altă variantă, inițiată de Desaga cu Legume, este o rulotă-magazin care se deplasează în diverse zone din oraș.

Guvernul a decis recent închiderea piețelor agroalimentare din spații interioare. Printre soluțiile formulate de Ministerul Agriculturii pentru ca producătorii agricoli să poată să îşi vândă marfa se numără rabatarea pereților laterali, mutarea meselor în exterior, organizarea de piețe volante.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015720 (s)