Dona, fiica lui Dan Diaconescu, îşi lansează propria televiziune, deși are numai 16 ani. Adolescenta vrea să continue tradiția familiei și are planuri mari în acest sens. Până acum, tânăra și-a exersat talentul jurnalistic scriind articole în revista Liceului „Gheorghe Lazăr”, unde studiază. Astfel, în curând, Dona Diaconescu va lansa prima televiziune de podcast-uri din România, unde va dezbate subiecte despre bursă, pariuri și criptomonede.

Pe Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, îl știe toată lumea, însă acesta a fost destul de discret cu privire la familia sa. Partenera sa de viață este Emilia Bățău, în vârstă de 43 de ani, care în 2010 iniția campania „Free Dan Diaconescu”. Cei doi formează un cuplu de peste 25 de ani și au o fiică, Dona Milena, în vârstă de 17 ani. pasionată de pian și… televiziune.

Fiica lui Dan Diaconescu, „patroană” de televiziune

Dona Milena, fata lui Dan Diaconescu, îşi lansează propria televiziune, cu toate că are doar 17 ani. Adolescenta are planuri mărețe și își dorește astfel să continue tradiția familiei. Dragostea pentru presa scrisă, dar și pentru televiziune par să se fi transmis în familia jurnalistului. Dona Diaconescu este în prezent elevă la Liceului „Gheorghe Lazăr” din Capitală, unde, în mod frecvent, a redactat articole pentru revista școlii.

Iar cum trend-ul podcast-urilor este urmat de tot mai mulți tineri, fiica celebrului prezentator TV și-a dorit să le îmbine pe cele două. Astfel, ea va lansa prima televiziune de podcast-uri din România. Subiectele pe care Dona Diaconescu le va aborda fac parte din sfera bursei, pariurilor sau a criptomonedelor. Iar data oficială la care va apărea pe sticlă este 1 Decembrie 2021. De Ziua Națională a Românie, fiica „tăticului OTV” va putea fi văzută în postura de prezentator TV.

Sediul acestei televiziuni a fost amenajat în bulevardul Primăverii, iar adolescenta speră ca proiectul să meargă „ca pe roate”. În tot acest timp, Dan Diaconescu așteaptă ca CEDO să ia o decizie în privința lui. Și aceasta după ce i s-a interzis să mai desfășoare orice activitate ce ține de presa scrisă sau audio-video, până la 4 martie 2025.

Dan Diaconescu, prima înregistrare după 7 ani de tăcere

Recent a apărut și prima înregistrare cu Dan Diaconescu, după şapte ani. În urma condamnării, patronul OTV a primit și interdicţia de apărea şi a vorbi public până în 2025. Dan Diaconescu a fost eliberat în 2017, dar a rămas cu interzicerea unor drepturi. Cu toate acestea, jurnalistul a găsit o modalitate inedită prin care să se facă auzit, prin sistemul NFT (Non Fungible Token).

Acesta este este un jeton de pe blockchain care este unic. Majoritatea NFT-uri fac parte din blockchainul Ethereum, care este o criptomonedă. NFT reprezintă un lucru/ o acţiune unică, ce poate fi achiziționată la un anumit preț, stabilit de cel care îl creează. Se organizează o licitaţie, oricine poate cumpăra un NFT, dar originalul îl poate deține o singură persoană. Așadar, nu e de mirare că fiica lui Dan Diaconescu va aborda și subiecte din spera criptomonedelor.

coral