O campanie de reciclare a bateriile uzate începe în comuna Florești peste câteva zile. Primarul Bogdan Pivariu i-a anunțat pe cetățeni că vor fi premiați dacă participă cu bateriile pe care au reușit să le colecteze.

Campania este intitulată ECOmuna Florești și are loc de Ziua Globală a Reciclării, pe 18 martie, joi, între orele 17:00-19:00, în parcul Poligon.

Primarul comunei îi invită pe cetățeni să participe în număr cât mai mare: „Aduceți bateriile uzate pe cale ați reușit să le colectați și noi vă premiem pe TOȚI. Se va face și un clasament bazat pe numărul de baterii aduse de fiecare persoană înscrisă”, a anunțat Bogdan Pivariu.

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, încearcă să îi atragă pe cetățeni cât mai mult spre reciclare. El organizează chiar și un concurs de reciclare în urma căruia câștigătorii vor fi recompensați cu diverse premii: „Cei mai harnici dintre cei harnici, vor primi premii ceva mai consistente, iar echipa noastră va fi mai mult decât bucuroasă, să vi le aducă acasă chiar în seara concursului”, a menționat Pivariu.

Câștigătorii concursului de reciclare din cadrul campaniei ECOmuna Florești vor fi anunțați pe Facebook, în aceeași zi, la ora 20:00.

Primarul din Florești a susținut că această inițiativă se desfășoară cu scopul de a duce comuna spre o zonă cât mai verde, cu multe soluții ecologice.

„Campania ECOmuna Florești, se va lansa de Ziua Globală a Reciclării, fiind un prim pas pe care organizația noastră îl face spre concretizarea unei viziuni strategice integrate care să conducă la conștientizarea populației și conturarea unor obiceiuri sănătoase privind gestionarea deșeurilor. Ne dorim o comună verde, cu cât mai multe soluții ecologice implementate, soluții care trebuie să fie un efort al fiecăruia dintre noi”, a anunțat Bogdan Pivariu.

coral