Fondul de investiții a obținut 152 de milioane de euro din vânzarea acțiunilor sale la compania petrolieră.

Întreaga participație deținută de Fondul Proprietatea (FP) la OMV Petrom a fost plasată investitorilor ca urmare a finalizării ofertei de plasament privat accelerat demarată în 13 decembrie.

Prețul de vânzare a acțiunilor a fost stabilit la 0,43 lei/acțiune, sub cel din piață (0,44 lei), conform HotNews. Veniturile brute rezultate se ridică la 764 de milioane de lei și vor fi utilizate pentru implementarea Mecanismului de Control al Discount-ului FP, prin finanțarea programului de răscumpărare sau plata potențialelor dividende către acționarii FP.

OMV Petrom nu va încasa nicio sumă de bani ca urmare a tranzacției. Sub rezerva decontării tranzacției, FP nu va mai deține acțiuni la Petrom. “Erste Group Bank şi Swiss Capital vor acţiona în calitate de joint global coordinators şi joint bookrunners, iar Banca Comercială Română şi Auerbach Grayson and Company, în calitate de joint bookrunners în cadrul tranzacţiei”, arată FP.

Acționar majoritar al companiei petroliere locale este OMV Aktiengesellschaft (51%), statul român deține 20,6% prin Ministerul Energiei, iar restul, alți acționari. Petrom şi-a triplat vânzările, la 44 de miliarde lei, în primele nouă luni ale anului, în vreme ce profitul net a urcat la 9,2 miliarde. Participaţia la OMV Petrom este a doua din portofoliul FP, după cea de 20% la Hidroelectrica, evaluată la 12 miliarde de lei.

coral